19 noiembrie 2010

Ce să nu-i spui unui bărbat

        Bărbații sunt acele ființe puternice, nu foarte sensibile, care uneori se consideră buricul pământului. În ciuda acestor atribute, există afirmații venite din partea femeilor, care ori îi enervează cumplit, ori îi atacă în punctele sensibile. Iată ce nu trebui să-i spui unui bărbat, dacă nu vrei să-l superi:
  • Nu mă mai iubești! Răspunsul lor, în gând binențeles, la acestă e afirmație, este: Ba te iubesc, dar m-am săturat să ți-o tot arăt în fiecare minut, doar ca să te simți tu  în siguranță. Te iubesc și dacă nu ți-o spun de 7 ori pe zi și dacă ies la o bere cu băieții. Te iubesc și cînd mă uit la meci. Asta nu înseamnă că trebuie să petrec fiecare clipă uitându-mă în ochii tăi. Nu că tu le-ai fi cerut așa ceva. 
  • Ce funcție importantă are Gigel. Reacția lor este să se gândească că funcția pe care o dețin nu ți se pare la fel de importantă și îi consideri inferiori lui Gigel. Nici unui bărbat nu-i surâde ideea ca a lui consoartă să fie mai impresionată de un alt mascul, indiferent în ce domeniu. Se aplică și pentru aspect, inteligență, bani, mașină, etc.
  • N-ai făcut nimic toată ziua. Cum nimic, doar am dus gunoiul, am făcut cumpărăturile, etc. Comparativ cu câte ai făcut tu, ți se pare mai nimic ce a făcut el. Percepțiile diferă, așa că, cel mai bine îi spui direct ce aștepți de la el să facă în ziua respectivă. Eventual de dimineață și îi mai poți aminti o dată pe parcursul zilei. Bărbații au nevoie de instrucțiuni cât mai specifice.
  • Mă enervează mama ta. Oricât de nemulțumiți ar fi de propria mamă, nu vor să audă nimic rău despre ea, de la altă persoană. Când soția e cea nemulțumită, e cu atât mai rău, pentru că se simt prinși la mijloc. Sunt forțați, fie să fie de acord cu soția, fie să îi ia apărarea mamei. Nici una dintre aceste soluții nu îi avantajează. Chiar dacă la începutul relației, le vor da dreptate nevestelor, pe măsură ce se înaintează în vârstă, acestea vor cîștiga din ce în ce mai rar. Soluția ar fi să vă acceptați soacra cu bune și rele, spre binele general al familiei.

5 comentarii:

  1. eu am alt pricipiu: nu ii spun nimic decat adevarul in care cred... iar de ma insel, ma poate contrazice cu argumente pertinente. Pana acum a functionat.

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm, pe undeva ai dreptate. dar totusi cred ca depinde mult de relatia pe care o ai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai mai uitat cateva:
    - du si tu gunoiul!
    - de azi nu mai joci poker in fiecare seara!
    - cel mai bun prieten al tau e si al meu ;-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Perfect de acord, mai ales cu prima, 'nu ma mai iubesti' :) de fapt le-am incercat pe toate dar prima l-a enervat cel mai rau

    RăspundețiȘtergere
  5. Mda, oare ei isi pun intrebarea "ce sa nu-i spun iubitei/sotiei?"

    RăspundețiȘtergere