Comportament de mamă

        Am profitat de o zi liberă și am plecat cu bebe la plimbare. Cum afară era destul de frig, în ciuda soarelui care mă păcălise, am mers la un loc de joacă acoperit. Copii mulți, părinți la fel. Copilul meu e din cale afară de fericit în aglomerație, așa că m-am așezat la o masă cu vedere spre locul de joacă și m-am pregătit să pierd vreo două ore pe acolo. 

        La o masă alăturată, două mămici discutau aprins despre copii, binențeles. Noi, mamele, nu prea reușim să discutăm mult timp despre altceva. Una dintre ele spunea că nu știe cum să-și mai potolească fetița care plânge într-una și din orice. Între timp, fetița, o dulceață de copil la vreo doi anișori, cu niște ochișori negri, pătrunzători, n-a dorit să dezmintă spusele mamei și a început să plângă cu foc. Avusese o altercație cu un băiețel care nu dorea să-și cedeze jucăria. Nimic nou pentru mine, copii mici plâng des, din motive variate. Jucăriile altora sunt mult mai interesante și devin de multe ori sursă de lacrimi. Șocantă, pentru mine, a fost reacția mamei. Citez ”Taci din gură, că m-am săturat de tine și de crizele tale de isterie. Dacă mai plângi, te trântesc de nu te vezi. Îmi vine să te bag cu capul în nisip.” Copilița și-a stăpânit cu greu lacrimile și a rămas lipită de mamă. Aceasta, nemulțumită în continuare, a început să-i povestească celeilalte mămici cât de mult o supără cea mică, care seamănă numai cu tatăl ei, rea și încăpățânată. Cât de egoistă și ursuză este. Fetița asculta, lacrimile încă nu i se uscaseră pe obraji și eu mai aveam puțin și îi băgam mamei o bilă în gură, doar, doar, aș fi făcut-o să tacă.
        Înțeleg epuizarea mamelor, știu că cei mici sunt extrem de solicitanți. Primii anișori sunt probabil mai grei pentru mămici, mai ales pentru cele care stau acasă și toată ziua nu fac decât să strângă după cel mic. Fiecare mămică are momente proaste, dar reacția acestei doamne mi s-a părut ieșită din comun. Era vorba de un copil de doi ani, copilul ei.