Ștrumfița, pe care o citesc cu încântare aproape zilnic, m-a provocat asupra unui subiect care îmi dă bătăi de cap de ceva timp, contraceptivul ideal. Și după o scurtă excursie în memorie, verdictul este clar, contraceptivul ideal nu există.
Pilulele aduc kg în plus, de cele mai multe ori. Eu am luat 6 kilograme într-un an și le-am dat jos în prima lună în care am renunțat la anticoncepționale. Nici c-am mai pus gura pe ele. Prietene de-ale mele n-au fost așa norocoase. Unele au mai dat jos câteva kilograme, altele au rămas cu bonusul, plus lipsa libidoului și prezența toanelor de tot felul. Deci, anticoncepționale categoric nu.
Prezervativele nu mi-au creat niciun neajuns, dar soțul meu nu era foarte încântat, așa că, au picat și ele de pe listă.
Filmele contraceptive se găseau la farmacii acum vreo 7 ani, într-un ambalaj pe care scria în chineză și atât. Cum nu cunosc această minunată limbă, am purces la cercetări. După ce am citit că trebuie introduse cu aproximativ 15 minute înainte de contact și că rata de siguranță este de aproximativ 75%, am aruncat cele două pachete, nefolosite.
Diafragma are o rată de eșec de 20%, deci nu intră nici ea în calcul.
După ce l-am născut pe puiuț, am decis că este cazul să mă hotărăsc în ceea ce privește metoda contraceptivă. La sfatul doctorului de familie și al unui prieten, tot doctor, am ales steriletul. Și am fost foarte încântată de decizie. Părea cu adevărat contraceptivul ideal. Se montează o dată la 3 ani, cu un minim disconfort, hormonii sunt la locul lor și nu mai dau spectacole gratuite, soțul e în culmea fericirii. Am stat liniștită vreo șase luni, până când o prietenă de-a mea, posesoare și ea, a unui sterilet, a rămas, ați ghicit, însărcinată. Se deplasase obiectul cu pricina. Cum afli dacă a rămas la locul lui sau nu, faci câte un control ginecologic zilnic, sau, mă rog, săptămânal?
Partea bună este că fiecare femeie poate găsi o metodă care să i se potrivească, chiar dacă nu e perfectă. Metoda, nu femeia. Important este să alegem una și să nu lăsăm această problemă nerezolvată. Pentru că sunt consecințe și încă unele majore. Un copil este o binecuvânatare, un avort este o rană veșnică.
Cum fiecare femeie s-a lovit de acest aspect, le invit pe Silavaracald, Manole, Zina, Cojocarii, Bblabord, Flo,să ne spună dacă ele au găsit contraceptivul ideal.
Niciunul nu e ideal, precum ai şi spus-o tu în articol.
RăspundețiȘtergereFiecare dintre noi a ales una din metodele enumerate de tine. Acum, nah, fiecare si cu "norocul" ei :D
RăspundețiȘtergereFoarte bine scris si argumentat articolul tau. Ma voi documenta si voi incerca sa vin cu un articol cel putin la fel de interesant cum este al tau. Te pup.
RăspundețiȘtergereGreu de spus. La mine, pilulele mi-au dat sângerări și m-au scăpat de vreo câteva kilograme care nu-mi prisoseau defel. Sterilet nu mi-am pus, că mi-e frică de orice intervenție care presupune anestezie. Până la urmă, m-am descurcat destul de bine cu metoda calendarului și folosirea condomului în perioada interzisă.
RăspundețiȘtergereManole, cu norocul ăsta nu prea îți vine să te joci.
RăspundețiȘtergereBB, documentat nu prea e, am scris din experiență. Aștept cu nerăbdare articolul tău.
RăspundețiȘtergereSilavaracald, eu sunt mai panicoasă, metoda calenadarului e prea nesigură pentru mine.
RăspundețiȘtergereprezervativele ultra thin.. raman cele mai sigure si mai putin complicate.. pt. femei.
RăspundețiȘtergereDa, pentru femei, dar ce te faci cu bărbații?
RăspundețiȘtergere:) cum adica ce te faci cu ei ? ziceam mai sus ca e cea mai simpla metoda pt. voi (nu trebuie sa faceti nimic) ca noi ne punem prezervativele....
RăspundețiȘtergere:)După cum scriam și mai sus, soțul meu nu este mare amator.
RăspundețiȘtergeresincer sa-ti zic.. care din noi este?! dar.. "a man gotta do what a man gotta do" :d
RăspundețiȘtergereavand in vedere ca am testat doar 2 metode ideala pt mine ramene varianta ac-urilor. Nu am luat deloc in greutate, mestra este mai scurta, sper sa fie numai de bine si pe viitor
RăspundețiȘtergere