M-am împiedicat de-un nor

        Am fost copil inteligent, cu talent la matematică, literatură, sport, cu o mamă iubitoare și atentă, care-mi oferea sprijin și înțelegere, cu un tată care a știut să mă trateze de la egal la egal chiar și când aveam cinci ani.
      M-am considerat întotdeauna norocoasă. Am crezut că e suficient să ajung cineva. N-am înțeles că munca susținută este cea care te poate promova mai bine decât orice IQ. După câteva bobârnace de la viață și câțiva anișori pierduți în van, am înțeles că munca, perseverența, ambiția sunt mai importante decât inteligența.

        Acum sunt mamă și vreau tot ce este mai bun pentru copilul meu. Nu mă refer la jucării de sute de lei și hăinuțe de firmă. Mă interesează ca mediul în care crește să-i ofere atât siguranță cât și posibilitatea de dezvoltare. 

        Vreau să învețe că viață este frumoasă, deși are hopurile ei. Că trebuie să muncească pentru a primi ceea ce-și dorește și cu cât va dori mai mult, cu atât va trebui să muncească mai mult. Că, pentru fiecare calitate pe care o are, există câteva defecte pe care va trebui să le combată. Că toți suntem înzestrați și putem face orice ne trece prin minte, oricât de greu ar suna. Vreau să-l cresc astfel încât să simtă că poate dărâma munți, că poate muta ape, că poate face o diferență în această lume. Vreau să știe că orice eșec însemnă doar un mic ocol.
        Și, mai presus de toate, aș dori să simtă cât de mult îl iubesc și că îi sunt alături, indiferent de alegerile pe care le face.

        M-am împiedicat de-un nor ........ dar am găsit o stea.