Fericire

        Să fiți fericiți! este urarea pe care o fac la fiecare Crăciun, aniversare, botez, nuntă sau alt eveniment. Sau altfel spus, vă doresc vouă, ce îmi doresc mie. 

        Nu mi se pare greu să fii fericit. Este suficient să privim în jur, să vedem câte minuni ne înconjoară. Mie, fericirea mi se pare matematică, aduni plusurile cu minusurile și obții rezultatul. Diferența dintre matematică și viața de zi cu zi, este că plusurile și minusurile și le face fiecare. Într-o zi obișnuită, avem parte de năzdrăvăniile micuților noștri, de zâmbetele soților, de culorile minunate ale florilor, dar și de răutățile altor oameni, de situații mai puțin roz sau de stări conflictuale. Depinde numai de noi câtă importanță acordăm fiecărei situații. 

        Eu aleg să mă gândesc la ultima năzbâtie a puștiului meu și să îi zâmbesc amabil colegei care are încă o criză de isterie. Ea rămâne cu nervii, eu îmi contiuni activitatea, fără să mă las afectată de comportamentul ei. Nu am pretenții de la cei din jur. Nu le pot influența prea mult comportamentl sau educația. Și, dacă tot nu pot schimba nimic, prefer să nu le iau personal. Dacă vânzătoarea îmi răspunde urât, mă gândesc că are o zi încărcată, nu mă enervez că de ce nu știe să se poarte, că este lipsită de politețe sau alte asemenea. În trafic, mă concentrez pe condus preventiv, ignorându-i pe cei care îmi taie calea. Ce rost are să mă supăr, ei oricum pleacă mai departe și eu rămân cu supărarea, așa că nu-i bag în seamă. 

       Chiar dacă îmi doresc o casă, mă bucur în fiecare zi de confortul apartamentului nostru, chiar dacă îmi doresc o avansare, sunt mulțumită de slujba mea, chiar dacă vreau mai mulți bani, nu mă cramponez de lipsa lor.  Apreciez ce am  chiar dacă îmi doresc mult mai mult.

       Astfel, minusurile din viața mea sunt puține, iar plusurile le compensează din plin. Cum să nu fiu fericită când am un soț care mă iubește și un copil minunat?