Știm cu toții cât e de greu să convingi un copil să facă diverse activități. La noi îmbrăcatul devine o adevărată ședință de aerobic pentru mine și o distracție nemaipomenită pentru bebe. Fuge, se ascunde, eu îi pun o șosetă, el o scoate cealaltă, eu îi pun body, el își scoate scutecul, ce mai, un adevărat balamuc. Așa că, înțeleg prea bine nevoia părinților de a apela la diverse tactici pentru a-i convinge pe micuți să facă diverse lucruri. Totuși, amenințările nu sunt o soluție, iar anumite amenințări sunt cu adevărat nocive.
Zilele trecute, la cabinetul pediatrului, un copil de vreo trei anișori, se plictisise îngrozitor. Drept urmare, executa tot felul de acrobații, spre încântarea lui și spre nemulțumirea mamei. La un moment dat, aceasta îi spune pe un ton nu tocmai amabil, Ei, lasă, să vezi tu ce îți va face doamna doctor dacă nu ești cuminte! Există mulți părinți care folosesc doctorul pe post de bau-bau. Am văzut în sălile de așteptare copii livizi de frică sau copii care uralu și se trânteau pe jos că nu vor să intre în cabinet. Păi, dacă mami îi spune că doctorul o să-i facă ceva, nu bun, normal că imaginația copilului o ia razna și dorința lui de a se întâlni cu doctorul scade vertiginos. Și atunci, amenințarea cu doctorul, o avea efect pe moment, dar pe termen lung, se transformă într-un mare neajuns. Vizitele la cabinetele medicale se transformă în adevărate lupte, părintele este nevoit să apeleze la alte amenințări sau mite, copilul nu știe ce să mai creadă, pentru că o dată i se spune că doctorul este rău și altă dată i se spune că doctorul nu-i face nimic.
Speciliștii recomandă evitarea amenințărilor în educația copiilor. Pe lângă efectele negative pe care le au, un părinte care face amenințări pe care nu le duce la îndeplinire, pierde autoritatea pe care o are asupra copilului. Acesta va observa că ceea ce îi spune mami nu prea se întâmplă și va trage o concluzie cât se poate de simplă, mami doar vorbește, dar nu face ceea ce zice. De aici și până la vorbitul la pereți, senzație pe care o au multe mămici, este un pas foarte mic.
toti avem amintiri de genul asta :D o mai abuream uneori pe fiica-mea cu cate o jucarie si fiind un copil curios ii spuneam tot felul de nazbatii si ramanea atenta si-o imbracam pana sa se prinda de figura. la doctor aveam hartie si pix si-i desenam tot felul de aratari, mai cantam.nu poti sa ai pretentia sa aiba rabdarea noastra,sunt doar copii...
RăspundețiȘtergereObservatia este valabila si pentru "las'ca ai sa incepi tu scoala si o sa vezi tu..." sau "o sa-ti arate ea doamna invatatoare..." Cred ca pe in calitate de parinte trebuie sa avemt grija de perfecta concordanta intre ganduri,vorbe si fapte, iar acestea sa fie pozitive, incurajatoare, nicidecum amenintatoare.
RăspundețiȘtergere