8 august 2012

Gradini verticale




V-am mai zis ca de cand l-am nascut pe printisor a inceput sa-mi placa bucataria si bucatareala. Nu exagerat de mult dar suficient cat sa incep sa-mi doresc diferite condimente si ierburi aromate. Din pacate oferta de ierburi proaspete in magazinele din Romania este destul de saraca.

Gasesti busuioc, rozmarin, oregano si alte plante aromate pentru gatit, dar aproape toate sunt uscate. Sunt bune si cele uscate, nu zic nu, dar si mai bune sunt cele verzi. Dar de unde sa le iei si mai ales, de unde sa le iei la un pret rezonabil? Raspunsul mi-a venit firesc: din gradina proprie. Aha, dar care gradina, ca eu stau la bloc si nu am prea mult spatiu. Si uite asa am gasit ideea cu gradina verticala.

Poate fi mai mica sau mai mare, mai lunga sau mai scurta, cu plante aromate sau cu flori, chiar nu conteaza. Important este ca e o metoda buna de a avea propria gradinita in micul apartament romanesc. In poze aveti cateva sugestii, dar fiecare isi poate crea propria gradina in functie de spatiu, de necesitati si de gusturi.
Avantajul de a avea plante aromate la indemana in orice moment al zilei este imens. Plantele aromate au calitatea de a da un gust deosebit mancarurilor fara a adauga calorii. Iar daca le cultivi singura ai scapat si de problema bugetului. Nu mai este nevoie sa scriu ca pe langa busuioc si oregano poti cultiva in minunata gradina si patrunjel, marar, leustean si alte verdeturi romanesti.
Spor la gradinarit si la bucatarit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu