Maniere

        Ieri s-a întors un prieten dintr-o scurtă excursie în Germania. Binențeles că l-am întrebat cum a fost, ce a vizitat, ce i-a plăcut? Răspunsul lui a fost identic cu cele auzite de la amici întorși din Franța, Marea Britanie, Spania. E altă lume. Bine, bine, altă lume, dar în ce sens? Ridică din umeri și răspunde, parcă cu necaz, la ei e civilizație, ei au maniere. 
        Ce-i adevărat e adevărat, manierele noastre ar avea nevoie de un update. Iată câteva obiceiuri românești, care ne trimit la coada civilizației:

• Ambalaje, bilete de autobuz, șervețele, coji de banană și orice alt obiect care stânjenește aruncate pe stradă sau în spațiile verzi. Am văzut că există multe persoane care consideră spațiile verzi tomberon personal. Există coșuri de gunoi și, dacă ar fi după mine, ar există și niște amenzi uriașe pentru cei care nu respectă această minimă regulă de bun simț.
• O fi fost parfumul folosit de francezi pentru a acoperi diverse mirosuri, dar asta se întâmpla acum sute de ani. Când întâlnești doamne și domnișoare care par că au turnat toată sticla de parfum pe ele, începi să te întrebi câte zile au trecut de la ultimul lor duș. 
• Îmbrânceala ar trebui înregistrată ca marcă românească. Probabil am rămas cu sechele de la cozile comuniste. 
• Telefoanele care sună sau convorbirile telefonice interminabile în cele mai nepotrivite locuri sau momente: în biserică, în sala de cursuri, la teatru, în vizită. Aveam un amic care vorbea la telefon pe toată perioada vizitei. L-am întrebat dacă folosește apartamentul nostru pe post de cabină telefonică. De atunci și-a mutat sediul, nu ne mai face vizite.
• Scuipatul. Este greu de descris senzația pe care ți-o lasă indivizii cu un asemenea obicei.