Copii

         Mă impresionează copiii mici și mari, care depun eforturi deosebite în diverse activități. Copiii care merg la olimpiade, care studiază suplimentar și care nu se plâng că le e greu. Copii, care de multe ori, nu au haine de firmă și jucării de ultimă generație. Îmi crește inima cînd îi văd în paginile ziarelor sau la televizor și sunt mândră de ei, de parcă ar fi toți ai mei. Le admir părinții pentru că au reușit să le insufle dragostea pentru studiu, în era calcalatorului și a jocurilor pe acesta. 

        Am cunoscut un astfel de elev. Studia într-un orășel uitat de lume. A crescut alături de o bunică, pentru că mama era plecată la muncă, în Spania. N-a avut parte nici de mamă, dar nici de banii ei. Aceasta a ales să uite că are un băiat în țară. Bunica i-a oferit multă dragoste, încurajări și cam atât. Pensia era mică, abia dacă le ajungea pentru mâncare și utilități. 

        Avea băiatul un vis, să facă facultate. Greu de realizat, fără cineva care să-l susțină financiar, așa că a hotărât să dea examen la Academia de Poliție. Acolo, cazarea era asigurată, la fel și masa, n-ar fi avut nevoie de prea mulți bani. Unde mai pui, că la sfârșitul celor patru ani, avea un post asigurat, cu un salariu frumușel pentru un tânăr. Dar concurența era foarte mare. De meditații nici nu se punea problema, de unde atâția bani? N-a vrut să asculte nici sfaturile binevoitoare ale prietenilor, care i-au spus că n-are rost să încerce, că se intră numai pe pile. N-a vrut s-o asculte nici pe bunică, care încerca să-l ferească de o mare dezamăgire. A ales să creadă în el și să muncească mult. A terorizat profesorii cu întrebări, și-a stabilit un program zilnic de studiu care cuprindea două ore de istorie, două de gramatică și două de engleză, materiile pentru examen. Făcea câte o pauză de 10 minute la oră, în care executa flotări sau abdomene. Seara, avea program de relaxare, viteză și rezistență, două probe eliminatorii la examenul de la Academie. În weekend, creștea programul de studiu, cu câte două ore pentru fiecare materie.

        A fost singurul elev din acel orășel care a fost declarat admis în acel an la Academia de Poliție. Fără pile, fără meditații, doar cu multă hotărâre și muncă. Acum este mândru de uniforma pe care o poartă, are bursă și rar se întâmplă să ia notă mai mică de nouă. 

        De câte ori am câte o piedică în viață, mă gândesc la el. Dacă s-ar fi oprit să-și plângă de milă, ar fi fost constructor pe un vreun șantier, sau măcelar prin Spania.