Îmi place cum gândesc bărbații. La ei, burta este semn de bunăstare, deci motiv de mândrie, nicidecum de supărare. Chelia este de fapt o frunte înaltă, care denotă inteligență. Cei 160 de cm se compensează prin alte dotări. Practic, din punctul lor de vedere, nu au defecte, sau dacă au, sunt paravane pentru adevărate valori. Am un coleg, 165 de cm, grăsuț spre supraponderal, cu un serios început de chelie. Se consideră un adevărat Făt-Frumos. Și nu e singurul.
Femeile........ cu femeile e altă poveste. Orice domniță, oricât ar fi de dăruită cu nuri și farmece, va găsi întotdeauna motive de nemulțumire. Sunt înaltă, dar parcă mi-ar mai trebui 5 cm, am 55 de kg, dar ce bine aș arăta cu 53, ochii mei sunt într-adevăr foarte frumoși, dar ce folos, dacă nu am buzele mai pline, etc. Suntem experte în a ne desființa. Nici cea mai mare adversară n-ar reuși să ne găsească mai multe defecte.
Care or fi motivele, suntem perfecționiste, nu avem încredere în noi și așteptăm mereu să fim contrazise când facem o astfel de afirmație, e concurența prea mare și suntem nevoite să împachetăm cât mai frumos produsul, mass media stabilește standarde înalte? Oricare ar fi motivele pentru care suntem nemulțumite, ar trebui să uităm de ele. Ar trebui să învățăm de la bărbați. Ar trebui să încetăm să ne irosim timpul cramponându-ne de aspect. Oricine are zile bune și zile mai puține bune, chiar și vedetele. Suntem frumoase oricum, în ochii celor care ne iubesc. Iar cei care nu ne iubesc, nu contează.
Chiar ieri citeam intr-o revista: interviu luat de la sot si sotie. Sotia fiind intrebata ce defecte considera ea ca ar avea, a enumerat vreo 6 si cica ar mai fi avind multe altele. In schimb sotul, care trebuia sa raspunda la aceeasi intrebare despre el, a zis "Nu exista defecte pe care le-as avea" :))))) M-a dat gata raspunsul. Si sotii erau de vreo 40-45 de ani. Pina la urma ma intreb care o fi adevarul: femeile se subapreciaza sau barbatii se supraapreciaza? Pentru ca mie de exemplu imi face placere sa am grija de corpul meu, sa maninc sanatos si sa merg la sala, pe cind logodnicul meu (are si el un pic de burtica si maninc graaaaas) nici gind nu are sa traga la fiare :))))))
RăspundețiȘtergereSuntem mai constiente de propria valoare, de minusuri si de plusuri. La asta se adauga educatia milenara ca femeia trebuie sa placa barbatului...
RăspundețiȘtergereCurios, dar rar mi-a fost dat să aud femei care să se plângă că nu sunt suficient de instruite sau educate sau bune la suflet. :D
RăspundețiȘtergerePrea mare atenție dăm unui lucru trecător.
Da, să ai grijă de coprul tău e o chestie de igienă în ultimă instanță. Dar când aspectul fizic începe să primeze în fața altor calități, începe să nu mai fie deloc în regulă.
Totul tine de imagine pentru ca suntem in era imaginii si a fondului gol. De aici si aceasta preocupare exacerbata pentru aspectul extern care nu o data a dus la dezechilibre psihice majore.
RăspundețiȘtergereAm oscilat intotdeauna in ceea ce priveste kilogramele insa, am fost eu si cand eram mai plinuta si mai silfida. Habar n-am, atata timp cat ma simt bine, imi e bine, atunci e OK. Si da, in ochii celor care ne iubesc suntem oricum frumoase.
Ștrumf, foarte bune exemplele tale.
RăspundețiȘtergereZina, tocmai, că nu suntem conștiente de valoare, pentru că ne subapreciem continuu.
RăspundețiȘtergereM. Bancea, aș vrea să te contrazic și să-ți spun că eu am auzit. Însă nu pot.
RăspundețiȘtergereAna, a fondului gol și mai ales a fundului gol.
RăspundețiȘtergereera ceva povestioara:
RăspundețiȘtergeredragul meu sunt grasa!
nu iubito, nu esti grasa ... esti perfecta.
dragule am sanii lasti!
nu iubito, sanii tai sunt de invidiat.
dragule am fundu' mare!
nu dragoste, fundu' tau e extraordinar.
dupa un an de tatonat
sunt grasa!
asa e, esti grasa, urata, cu tatele pana la cur! ... problema e ca io sunt prost ... iti dai seama ce idiot sunt, daca eu un fat-frumos, stau cu tine, o baba cloanta?