Am 32 de ani, sunt mama unui baietel de 2 ani pe care il iubesc enorm si sotia unui barbat pe care il ador. In fiecare zi ma straduiesc sa-i fac fericiti, sa ma achit cu brio de indatoririle de la serviciu, sa pastrez o casa curata si sa fac mancaruri gustoase.
Ma straduiesc, dar reusesc de putine ori. Acasa, pustiul sta agatat de piciorul meu, maraind si tragand-ma in camera lui sa ne jucam, in timp ce eu ma chinui de zor sa tai si ultima ceapa. Tati se supara cand stau peste program, sefii se supara ca stau prea mult la telefon cu familia.
Aspiratorul a devenit o prelungire a mainii mele. Bebe tasneste din bucatarie direct in living cu toate firmiturile aferente mesei unui copil de 2 ani. Pana sa-l prind eu canapeaua gusta si ea din laptele cu gris pe care l-a primit copilul meu la cina.
Jucariile sunt peste tot si mai ales unde ma astept mai putin, adica exact acolo unde calc. 100 de m garduri sunt floare la ureche pe langa cursele cu obstacole pe care le execut eu zilnic.
In capitolul nazuinte intra si aspectul fizic. Doar trebuie sa arat bine indiferent de cate sarcini am de indeplinit. Ma uit in oglina si constat cu uimire ca programarea la pensat trebuia facuta cu cel putin 2 saptamani in urma, mai am putin si sprancenele imi acopera toata fata. Nu mai zic de epilatul general, uneori pot sa jur ca firele mele de par exista doar ca sa-mi faca mie in ciuda. Ce sa mai zic de unghii. Fac o concurenta puternica sprancenelor iar parul imi da dureri de cap zilnic.
Si totusi nimic din toate astea nu mai conteaza cand puiul striga mama sau tipa diiiii din spinarea lui tati sau cand tati imi spune ca sunt cea mai sexy mamica.
Nu sunt de acord! Suni de parca ai fi singura mama din lumea asta. Crede-ma, am mai cunoscut mame si de gemeni si de doi copii. Niciuna nu se plange asa. E usor sa devii victima daca ai pe cineva care-ti canta in struna.
RăspundețiȘtergereProbabil ca nici nu-mi vei aproba comentariul ca deh! e defaimator... Asta e.
RăspundețiȘtergereDraga Mirela, nu ma plangeam si stiu bine ca sunt multe mame care au un program mult mai incarcat decat al meu. Era doar o relatare a unor stari prin care trec uneori.
RăspundețiȘtergereDa, poate, dar suna-a victimizare. Oricum multumesc pentru aprobarea comentariului. Sincer, in stiul in care e scris articolul, nu m-as fi asteptat sa-l aprobi.
RăspundețiȘtergereSe pare ca a iesit mai agresiv decat mi-as fi dorit.
RăspundețiȘtergerece bine te inteleg, ela! asa e si la mine acasa, am un fratior care mi-ar putea fi lesne fiu, si sincer am dubii daca voi vrea copii :D
RăspundețiȘtergereIngrid, copiii sunt cel mai frumos dar pe care ti-l face viata. Nu te lasa impresionata de cateva probleme. Sunt nimicuri comparativ cu satisfactiile pe care le ai din partea lor.
RăspundețiȘtergereMirela, oricine se poate plange la un moment dat. Mie oricum tonul mi se pare cute si am luat postarea ca atare.
RăspundețiȘtergereEla, pericolul in a pune doar la final partea cu beneficiile s-a vazut in comentariul lui Ingrid :)
eu vreausa spun doar ca da, uneori asa e, numai ca sa vezi cum e cu doi sau mai multi :) si toti toddleri, care nu vor ca tine ci ca ei :)))
Bogdana, ai dreptate, ar fi trebuit sa incep cu beneficiile. Copilul meu mi-a adus bucurie in suflet, desi nu stiam ca-mi lipseste, dorinta de a fi un om mai bun, intelegere pentru cei din jur. Intr-un cuvant, m-a transformat. Nu se compara micile neplaceri cu dragostea pe care ti-o sadesc, pentru ei si pentru tot ce e frumos in general. Acesta a fost si motivul pentru care mi-am permis sa glumesc in articolul de mai sus. Viata alaturi de copil este agitata, dar nu mi-as dori altceva. As mai face inca cinci, daca mi-ar permite aceasta tara, dar mi-e teama pentru viitorul lor.
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine.
RăspundețiȘtergereEu am 2 copii si desi nu lucrez nu am timp sa imi termin toate treburile casei,ca sa nu mai zic ca de mine nu am timp aproape deloc.
Sotul meu ma ajuta mult si cu toate astea tot ma plang si sunt mereu in pragul unei crize de isterie.Faptul ca ne plangem nu e pentru a ne victimiza,ci pentru a cauta putin confort la cei care trec prin aceleasi "cazne" ca si noi.
Oricum bucuria pe care ti-o ofera copii si dragostea pentru ei compenseaza pe departe tot "stressul" prin care trecem.
Ma regasesc perfect in articolul de mai sus.
RăspundețiȘtergerefrumos blogul tău! Am să mai trec pe aici.
RăspundețiȘtergereMă bucur că îți place. Te aștept cu drag.
RăspundețiȘtergere