28 decembrie 2010

Balconul

        Ileana a copilărit într-un apartament micuț, format din sufragerie, dormitor, baie, buctărie, un hol lung la intrare și un balcon, care era folosit mai ales pentru uscarea rufelor. Așa știau părinții, dar Ileana folosea balconul și pentru alte îndeletnciri. Când nu putea mânca tot, balconul era cel care o ajuta să scape de mâncare, când se plictisea și nu găsea nimic de făcut prin casă, ieșea pe balcon și își găsea de lucru. Uneori lega o jucărie de o ață și o plimba pe sub nasul copiilor care se străduiau să o prindă, alteori momea copiii cu bunătăți și când ajungeau sub balconul ei, le arunca câte o cană de apă în loc de prăjiturele. Cum era vară și era foarte cald, supărarea nu era atât de mare pentru copiii udați, mai ales că, Ileana, în graba ei, nici nu prea reușea să-i ude, doar îi stropea puțin. 
        Într-o zi, tatăl Ilenei stătea de vorbă cu vecinul care avea garajul chiar sub balconul lor. Acesta era furios pe oamenii din bloc pentru mizeria pe care o făceau în fața garajului. Tatăl Ilenei aproba sobru cuvintele interlocutorului său, când au început să zboare șnițele în fața lor. Unul, două, trei și imediat, au urmat și perechile, trei felii de pâine.
- Uite și mata, vecine, câtă nesimțire. Aruncă orice. Parcă ar fi tomberon aici.
        Obrajii tatălui Ilenei se colorau rapid în nuanțe de roșu stacojiu. Plecase de câteva minute din casă și o lăsase pe Ileana mâncând șnițele. A ghicit cu ușurință de unde proveneau cele care zăceau în fața lor, pe asfaltul încins.
- Da vecine, așa este, a mai reușit să murmure tatăl Ilenei și și-a luat rămas bun.
        Se îndrepta furios spre casă, cu gândul să-i țină o morală serioasă copilei care, pe lângă faptul că îl făcea de râs în fața vecinilor, mai irosea și mâncarea. Furia i s-a topit când a realizat că Ileana nu era chiar atât de vinovată. Ea doar găsise o soluție pentru a termina tot din farfurie, cum îi tot repetau și el și mama ei, de fiecare dată. Cum apetitul ei nu era foarte mare, fetița găsise o modalitate să scape de mâncare.  

3 comentarii:

  1. Ha,ha,ha,am mai auzit astfel de povesti.Copiii sunt isteti,le merge repede mintea la astfel de trebusoare.Pupam cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hihihi, ce fetita ghidusa...mi-a captat atentia Ilenuta, urmaresc fiecare episod :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multi copii trec prin asa ceva. Eu eram mare, la inceputul adolescentei, cand am oferit un snitel unei pisici. Tot pe balcon eram. Insa eu nu am risipit mancarea. Era vara si mancam pe balcon in timp ce citeam. Imi amintesc ca pisica aia a si tors si se uitau niste trecatori la ea cum manca. :)

    RăspundețiȘtergere