Accesele de furie la copii

        Aproape toți copiii au accese de furie între 1 și 3 ani. Când sunt împiedicați să obțină ceea ce își doresc se înfurie. Drept urmare se trântesc pe jos, urlă, țipă, dau din mâini și din picioare. Unii chiar mișcă violent din cap.

        Multe accese de furie se datorează oboselii, foamei sau punerii copilului într-o situație în care capacitățile lui sunt depășite (cele mai multe crize care se produc la cumpărături se încadrează în această categorie. Copilul este înconjurat de multe obiecte pe care dorește să le vadă, să le pipăie sau să le guste. Părinții sunt grăbiți și nu au răbdare să-i explice copilului ce reprezintă acele obiecte colorate. De aici și până la o criză este numai un pas.)
        Cum reacționăm la accesele de furie ale copiilor? Cea mai bună metodă ar fi să indentificăm motivul real al crizei și să îl îndepărtăm. Dacă copilului îi este foame să fie hrănit, dacă este obosit să fie culcat, dacă se află într-un spațiu cu prea mulți stimuli să fie îndepărtat din acel loc. Asta într-o lume perfectă, dar de  multe ori nu avem posibilitatea să luăm aceste măsuri.

• Așa că, atunci când începe furtuna, încercați în primul rând să fiți calmi. Nu renunțați la restricțiile impuse și nu vă comportați în așa fel încât copilul să obțină ceea ce i-ați refuzat cu câteva minute înaintea accesului de furie. Altfel va începe să facă crize intenționate tot timpul știind că este cea mai sigură cale pentru a obține ceea ce îți dorește.
• Nu mai dați atâta importanță la ce spune lumea. Chiar nu contrează dacă nenea cu mustață consideră că nu vă educați cum trebuie copilul. Probabil că nu-l veți mai vedea niciodată (pe nene, nu pe copil). Sau cucoana de 100 de kile care strâmbă din nas, deranjată de zgomot. Probabil că n-a crescut în viața ei un copil. Întotdeauna să țineți cont că cel mai important este copilul și nu grămada de oameni care își dau cu părerea (neavizată, de cele mai multe ori).
• Imediat ce partea mai rea a crizei a trecut, oferiți-i copilului o sugestie pentru a face ceva amuzant. Aveți șanse să îi distrageți astfel atenția de la marea supărare. 

Rosul unghiilor

        Uneori rosul unghiilor reprezintă un semn de tensiune dar de multe ori este doar un obicei care nu are o semnificație anume. Rosul unghiilor este mai frecvent la copiii sensibili și încordați, care au tendința să își facă multe griji. Uneori copiii își rod unghiile când se regăsesc într-o situație stresantă: la ore, în timp ce vizionează un film de groază.

       O abordare bună este să descoperiți ce îl stresează pe copil și să încercați să faceți lucrurile mai ușoare pentru el.

       Copiii de vârstă școlară sunt adeseori motivați să înceteze să își mai roadă unghiile atunci când simt dezaprobarea colegilor sau când își doresc să aibă unghii mai frumoase și mai lungi.

       Cicăleala sau pedepsirea copiilor cu acest comportament de obicei nu conduce la oprirea din rosul unghiilor decât pentru momentul respectiv deoarece ei nu realizează că fac acest lucru. Pe termen lung pedepsirea le-ar putea crește tensiunea. 

        Substanțele care se aplică pe unghii și au un gust neplăcut pot avea efect doar dacă copilul își dorește să se oprească. Dacă sunt folosite împotriva voinței lui, copilul va considera că este pedepsit. Acest lucru îi va da un motiv în plus de încordare, fapt care ar putea duce la prelungirea perioadei în care el are acest obicei.

        Cînd copilul este în alte privințe fericit și relaxat, rosul unghiilor nu este un motiv de îngrijorare. Părinții trebuie să-i încurajeze pe cei mici să renunțe la acest obicei fără a insista prea mult asupra acestui aspect. 

Pericole pentru copii

        Cea mai des întâlnită cauză a morții prin accidente la copiii între 5 și 9 ani este lovirea de către automobil. Copiii școlari sunt supuși acestui risc deoarece sunt des expuși în trafic, dar nu au destulă îndemânare să se descurce. Ei nu pot evalua cu exactitate viteza și distanța mașinilor. Vederea lor periferică nu este bine dezvoltată, dar cel mai greu este să le explici că sunt șoferi care nu respectă culorile semaforului și că trebuie să fie foarte atenți la trecerile de pietoni. Aceste porțiuni marcate special pentru trecerea pietonilor lă dă siguranță și uită să se asigure.

        Iată câteva îndrumări pentru siguranța copiilor noștri:

• Cel mic trebuie învățat de când face primii pași că nu are voie să treacă de bordură decât de mâna cu un adult.
• Locurile de joacă pentru copii trebuie să fie sigure, iar copiii trebuie învățați să nu alerge niciodată în stradă, oricât de important ar fi jocul.
• Alegeți împreună traseul pe care merge copilul la școală sau la prieteni. Găsiți treceri de pietoni cât mai ușoare și explicați-i copilului de ce este aceea cea mai sigură rută și de ce trebuie să o folosească.
• Parcările sunt extrem de periculoase. Copiii mici nu sunt vizibili în oglinda retrovizoare. De aceea este bine să-i puneți în căruț sau în scaunul de mașină în timp ce descărcați cumpărăturile.
• Aleile reprezintă de multe ori singurele locuri în care copiii se joacă. Învățați-i să se ferească imediat ce văd o mașină. Unii șoferi circulă cu viteză chiar și pe cele mai înguste alei.

Comportament de mamă

        Am profitat de o zi liberă și am plecat cu bebe la plimbare. Cum afară era destul de frig, în ciuda soarelui care mă păcălise, am mers la un loc de joacă acoperit. Copii mulți, părinți la fel. Copilul meu e din cale afară de fericit în aglomerație, așa că m-am așezat la o masă cu vedere spre locul de joacă și m-am pregătit să pierd vreo două ore pe acolo. 

        La o masă alăturată, două mămici discutau aprins despre copii, binențeles. Noi, mamele, nu prea reușim să discutăm mult timp despre altceva. Una dintre ele spunea că nu știe cum să-și mai potolească fetița care plânge într-una și din orice. Între timp, fetița, o dulceață de copil la vreo doi anișori, cu niște ochișori negri, pătrunzători, n-a dorit să dezmintă spusele mamei și a început să plângă cu foc. Avusese o altercație cu un băiețel care nu dorea să-și cedeze jucăria. Nimic nou pentru mine, copii mici plâng des, din motive variate. Jucăriile altora sunt mult mai interesante și devin de multe ori sursă de lacrimi. Șocantă, pentru mine, a fost reacția mamei. Citez ”Taci din gură, că m-am săturat de tine și de crizele tale de isterie. Dacă mai plângi, te trântesc de nu te vezi. Îmi vine să te bag cu capul în nisip.” Copilița și-a stăpânit cu greu lacrimile și a rămas lipită de mamă. Aceasta, nemulțumită în continuare, a început să-i povestească celeilalte mămici cât de mult o supără cea mică, care seamănă numai cu tatăl ei, rea și încăpățânată. Cât de egoistă și ursuză este. Fetița asculta, lacrimile încă nu i se uscaseră pe obraji și eu mai aveam puțin și îi băgam mamei o bilă în gură, doar, doar, aș fi făcut-o să tacă.
        Înțeleg epuizarea mamelor, știu că cei mici sunt extrem de solicitanți. Primii anișori sunt probabil mai grei pentru mămici, mai ales pentru cele care stau acasă și toată ziua nu fac decât să strângă după cel mic. Fiecare mămică are momente proaste, dar reacția acestei doamne mi s-a părut ieșită din comun. Era vorba de un copil de doi ani, copilul ei.

Copii

         Mă impresionează copiii mici și mari, care depun eforturi deosebite în diverse activități. Copiii care merg la olimpiade, care studiază suplimentar și care nu se plâng că le e greu. Copii, care de multe ori, nu au haine de firmă și jucării de ultimă generație. Îmi crește inima cînd îi văd în paginile ziarelor sau la televizor și sunt mândră de ei, de parcă ar fi toți ai mei. Le admir părinții pentru că au reușit să le insufle dragostea pentru studiu, în era calcalatorului și a jocurilor pe acesta. 

        Am cunoscut un astfel de elev. Studia într-un orășel uitat de lume. A crescut alături de o bunică, pentru că mama era plecată la muncă, în Spania. N-a avut parte nici de mamă, dar nici de banii ei. Aceasta a ales să uite că are un băiat în țară. Bunica i-a oferit multă dragoste, încurajări și cam atât. Pensia era mică, abia dacă le ajungea pentru mâncare și utilități. 

        Avea băiatul un vis, să facă facultate. Greu de realizat, fără cineva care să-l susțină financiar, așa că a hotărât să dea examen la Academia de Poliție. Acolo, cazarea era asigurată, la fel și masa, n-ar fi avut nevoie de prea mulți bani. Unde mai pui, că la sfârșitul celor patru ani, avea un post asigurat, cu un salariu frumușel pentru un tânăr. Dar concurența era foarte mare. De meditații nici nu se punea problema, de unde atâția bani? N-a vrut să asculte nici sfaturile binevoitoare ale prietenilor, care i-au spus că n-are rost să încerce, că se intră numai pe pile. N-a vrut s-o asculte nici pe bunică, care încerca să-l ferească de o mare dezamăgire. A ales să creadă în el și să muncească mult. A terorizat profesorii cu întrebări, și-a stabilit un program zilnic de studiu care cuprindea două ore de istorie, două de gramatică și două de engleză, materiile pentru examen. Făcea câte o pauză de 10 minute la oră, în care executa flotări sau abdomene. Seara, avea program de relaxare, viteză și rezistență, două probe eliminatorii la examenul de la Academie. În weekend, creștea programul de studiu, cu câte două ore pentru fiecare materie.

        A fost singurul elev din acel orășel care a fost declarat admis în acel an la Academia de Poliție. Fără pile, fără meditații, doar cu multă hotărâre și muncă. Acum este mândru de uniforma pe care o poartă, are bursă și rar se întâmplă să ia notă mai mică de nouă. 

        De câte ori am câte o piedică în viață, mă gândesc la el. Dacă s-ar fi oprit să-și plângă de milă, ar fi fost constructor pe un vreun șantier, sau măcelar prin Spania. 

Doar o palmă

        Am avut noroc de o familie destupată care nu a mers pe principiul Bătaia este ruptă din Rai, într-o perioadă în care un copil nebătut de părinți era o raritate și respectivii părinți erau desconsiderați, pe motiv că nu-și educă copiii. O prietenă era bătută constant de mama ei pentru nota nouă. Corecția era aplicată cu celebrul furtun de la mașina de spălat, brrrr. Punctul culminant a fost când mama ei a bătut-o pentru un nouă la muzică. Fetița nu avea nici voce, nici ureche muzicală. A fost o favoare din partea învățătoarei acel nouă, nu merita nici șapte. Deși ar fi multe de comentat, mă abțin.

        Nu mă pot abține însă când aud de corecții aplicate de părinții zilelor noastre. Părinți care au acces la informații, care nu mai pot da vina pe vremuri. O palmă la fund este universal acceptată. Și nu ar fi chiar o problemă, dacă ar rămâne o singură palmă, dată în cazuri extreme și urmată de o explicație. Dar, pentru că cei mici sunt extrem de solicitanți, părinții ajung să-și lovească copiii zilnic, uneori, chiar de mai multe ori pe zi. Asta n-o mai aceept. A țipat copilul prea tare, o palmă la fund, nu vrea să doarmă, încă două aplicate scurt, ca să se învețe minte. Ieri, o colegă îmi povestea că cea mică i-a spart o farfurie. N-o făcuse intenționat, dar n-a contat pentru mamă. Drept pedeapsă i-a ars două peste mânuță. Am întrebat-o pe colega mea, ce părere ar avea, dacă ar exista o persoană de vreo trei ori mai mare ca ea, care s-o plesnească la fiecare greșeală. 

        Lăsând la o parte lipsa de eficiență a metodei, un copil bătut că nu mănâncă, cu siguranța nu va mai mânca, un copil lovit înainte de culcare, va adormi plângând, ceea ce mi se pare sadic și va deveni din ce în ce mai reticent în privința somnului, eu m-aș gîndi cum vede cel mic toată scena: o namilă de om se năpustește cu palme imense peste trupul lui mititel. Și nu orice persoană, ci una care ar trebui să-i ofere dragoste, protecție și siguranță.

        Există atâtea metode pentru a-i determina pe cei mici să facă ceea ce trebuie, încât e păcat că se apelează așa des la bătaie. Copiii vor atenție, vor să fie implicați în treburile adulților. Nu conștientizează că încurcă, vor doar să ajute. Și dacă se întâmplă să spargă un pahar, zgomotul îi sperie așa de tare, încât au nevoie de niște brațe primitoare și de o simplă explicație, nu de o palmă. Asta nu face decât să-i bulverseze și mai rău.

Părinții și școala

        Sistemul nostru de învățământ este plin de defecte, profesorii sunt prost plătiți și nemotivați, materia este multă și greoaie. Iată doar câteva motive care îi îndeamnă pe părinți să treacă cu vederea notele proaste ale copiilor. 

        Nu am copil la școală, deci pot vorbi doar din experiența mea de elev. Mama nu accepta note sub 10. Evident că existau și accidente. Am venit acasă și cu 9 și uneori chiar și cu 8. În ciuda metodelor de educație din acea vreme, ai mei nu m-au bătut, deci nu învățam de frică. În schimb, era atâta tristețe pe fața mamei când veneam cu un 8 și atâta bucurie când veneam cu 10, încât oricine, în locul meu, ar fi făcut tot posibilul să ia note mari. 

        Mulți părinți renunță prematur la performanțele școlare ale copiilor lor. Unii își aduc aminte de propriile eșecuri și nu vor să supună copilul acelorași presiuni, alții nu au încredere în capacitățile copilului lor și nu puțini consideră că este vina altcuiva, mai puțin a mititelului care preferă jocurile pe calculator geometriei și algebrei. Ce uită acești părinți este că se joacă cu viitorul micuțului. Poate că acum îi fac viața mai ușoară, copiindu-i referatele de pe net și rezolvându-i problemele la matematică, dar mai târziu, copilul lor va fi cel care va avea lacune serioase în cunoștințe. Un copil care face singur temele, zi de zi, este un copil care are suficiente informații pentru a lua note frumoase la teste. Temele sunt date tocmai pentru aprofundarea cunoștințelor, pentru sedimentarea teoriei. 

        Notele nu sunt făcute pentru a chinui bieții copii și pe părinții lor. Sunt date pentru a le arăta acestora la ce nivel se situează cunoștințele pe care le dețin. Părinții ar trebui să dea importanță notele. Să le răsplătească pe cele mari cu laude și aprecieri și să ia măsuri pentru corectarea celor mici. Nu uitați, dragi părinți, că un copil care ia 8 cu dificultate în clasa a V-a, va lua greu un 6 în clasa a VIII-a și va fi în pragul corijenței în liceu. Va avea mari probleme cu promovarea bacalaureatului și singura lui șansă la studii superioare, va fi înscrierea la o facultate particulară care oferă doar diplomă, nu și cunoștințe. Angajatorii știu acest lucru și dintre doi candidați la o slujbă, îl va alege pe cel cu studiile terminate la o facultate de stat.

        Din experiența mea de meditator, am remarcat că mulți copii nu știu să-și organizeze programul de studiu. Aici ar trebui să intervină părinții și împreună cu cei mici, să stabilească un program, corespunzător nevoilor copiilor, dar suficient pentru aprofundarea materiei. Un program care să conțină pauze, care să înceapă cu studiul materiilor pe care copiii le consideră mai dificile și să se termine cu cele mai ușoare.

        O altă problemă des întâlnită este lipsa de motivație a celor mici. Ei nu înțeleg de ce trebuie să depună atâta efort. Aici ar trebui să intervină părinții, să explice importanța educației, să le spună copiilor că fiecare om are responsabilități, părinții au slujbe, copiii au școală. Dacă părinții se plâng zilnic de școală, de greutatea temelor, de profesori, copiii vor face la fel. Rolul părinților nu este de a rezolva temele, ci de a da încredere copiilor că pot face față provocărilor școlare, de a-i susține pe parcursul anilor școlari, de a le asigura șansa la un viitor frumos.

Ștrengari

       Cum puștiulică meu este un ștrengar de primă clasă, acest site pentru copii mi-a atras imediat atenția. O dată și o dată va trebui să-l las să umble cu calculatorul, dar aș prefera să umble pe site-uri verificate de mine. De aceea, sunt în căutare de locuri virtuale de care să se poată bucura și el, dar și eu. 
        Așa că am început să studiez oferta Strengarilor. E foarte ușor de accesat, meniul este simplu și la îndemâna oricărui copil sau adult. Culorile sunt vii și desenele foarte sugestive. Am jucat niște joculețe tare haioase, cu personaje amuzante, am aflat cum se zice la ce mai faci în tailandeză, chineză, japoneză. Din păcate, n-am știut să citesc literele.  Au un dicționar care cuprinde peste 40 de limbi și un program care permite traducerea instantanee a expresiilor din limba română în una dintre aceste limbi, sau invers. Poți traduce expresii din limba română în franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, etc. Există o pagină de activități, unde micuții pot colora sau crea diverse obiecte. Am găsit teste de cultură generală din diverse domenii, istorie, mitologie, sport. Pentru copiii mai mari au o pagină cu referate și una cu meditații.
        Mi-a plăcut foarte mult că, deși este un site de copii, s-au gândit și la părinți și au creat un forum special pentru aceștia, la care prinții și prințesele nu au acces. De asemenea, există informații foarte utile, referitoare la unitățile de învățământ privat și de stat, existente în toată țara. Fiecare unitate de învățământ are și datele de contact, astfel că nu mai ești nevoită să suni jumătate din cunoștințe pentru a afla numărul de la grădinița sau școala care te interesează.

Amenințări

        Știm cu toții cât e de greu să convingi un copil să facă diverse activități. La noi îmbrăcatul devine o adevărată ședință de aerobic pentru mine și o distracție nemaipomenită pentru bebe. Fuge, se ascunde, eu îi pun o șosetă, el o scoate cealaltă, eu îi pun body, el își scoate scutecul, ce mai, un adevărat balamuc. Așa că, înțeleg prea bine nevoia părinților de a apela la diverse tactici pentru a-i convinge pe micuți să facă diverse lucruri. Totuși, amenințările nu sunt o soluție, iar anumite amenințări sunt cu adevărat nocive. 

        Zilele trecute, la cabinetul pediatrului, un copil de vreo trei anișori, se plictisise îngrozitor. Drept urmare, executa tot felul de acrobații, spre încântarea lui și spre nemulțumirea mamei. La un moment dat, aceasta îi spune pe un ton nu tocmai amabil, Ei, lasă, să vezi tu ce îți va face doamna doctor dacă nu ești cuminte! Există mulți părinți care folosesc doctorul pe post de bau-bau. Am văzut în sălile de așteptare copii livizi de frică sau copii care uralu și se trânteau pe jos că nu vor să intre în cabinet. Păi, dacă mami îi spune că doctorul o să-i facă ceva, nu bun, normal că imaginația copilului o ia razna și dorința lui de a se întâlni cu doctorul scade vertiginos. Și atunci, amenințarea cu doctorul, o avea efect pe moment, dar pe termen lung, se transformă într-un mare neajuns. Vizitele la cabinetele medicale se transformă în adevărate lupte, părintele este nevoit să apeleze la alte amenințări sau mite, copilul nu știe ce să mai creadă, pentru că o dată i se spune că doctorul este rău și altă dată i se spune că doctorul nu-i face nimic. 

        Speciliștii recomandă evitarea amenințărilor în educația copiilor. Pe lângă efectele negative pe care le au, un părinte care face amenințări pe care nu le duce la îndeplinire, pierde autoritatea pe care o are asupra copilului. Acesta va observa că ceea ce îi spune mami nu prea se întâmplă și va trage o concluzie cât se poate de simplă, mami doar vorbește, dar nu face ceea ce zice. De aici și până la vorbitul la pereți, senzație pe care o au multe mămici, este un pas foarte mic.

M-am împiedicat de-un nor

        Am fost copil inteligent, cu talent la matematică, literatură, sport, cu o mamă iubitoare și atentă, care-mi oferea sprijin și înțelegere, cu un tată care a știut să mă trateze de la egal la egal chiar și când aveam cinci ani.
      M-am considerat întotdeauna norocoasă. Am crezut că e suficient să ajung cineva. N-am înțeles că munca susținută este cea care te poate promova mai bine decât orice IQ. După câteva bobârnace de la viață și câțiva anișori pierduți în van, am înțeles că munca, perseverența, ambiția sunt mai importante decât inteligența.

        Acum sunt mamă și vreau tot ce este mai bun pentru copilul meu. Nu mă refer la jucării de sute de lei și hăinuțe de firmă. Mă interesează ca mediul în care crește să-i ofere atât siguranță cât și posibilitatea de dezvoltare. 

        Vreau să învețe că viață este frumoasă, deși are hopurile ei. Că trebuie să muncească pentru a primi ceea ce-și dorește și cu cât va dori mai mult, cu atât va trebui să muncească mai mult. Că, pentru fiecare calitate pe care o are, există câteva defecte pe care va trebui să le combată. Că toți suntem înzestrați și putem face orice ne trece prin minte, oricât de greu ar suna. Vreau să-l cresc astfel încât să simtă că poate dărâma munți, că poate muta ape, că poate face o diferență în această lume. Vreau să știe că orice eșec însemnă doar un mic ocol.
        Și, mai presus de toate, aș dori să simtă cât de mult îl iubesc și că îi sunt alături, indiferent de alegerile pe care le face.

        M-am împiedicat de-un nor ........ dar am găsit o stea. 

Părinți și copii

        Astăzi aveam de făcut cumpărături și cum funcționez pe principiul 2 în 1, am ales un market cu loc de joacă pentru copii. Alegerea s-a dovedit a fi pe placul puiului, care s-a jucat încântat cu bilele, s-a dat pe topogan, a sărit, a alergat, și-a făcut prieteni. Toate bune și frumoase. 

        La un moment dat apare o fetiță cu părul buclat și ochii albaștri, o minune de copil, cam pe la doi anișori. În primele două minute a reușit să-l îmbrâncească pe ștrumful meu. Ei, zic eu, se mai întâmplă, am încercat să-i explic piciului meu, căruia i se innodau lacrimile în bărbie, că a fost un accident care nu se va repeta. Aș fi apreciat un pic de ajutor din partea mamei copilei, dar n-a venit, așa că m-am descurcat cum am putut. După nici două minute, puștoaica îi arde scurt două palme. A sărit și mama ei de data asta și a comentat ceva, nu sunt prea sigură ce, că eram prea ocupată să-mi împac băiatul. Preventiv însă, m-am înfipt lângă puiuț, în dorința de a preveni și alte "accidente". Bine am făcut, puștoaica era pusă pe fapte mari. A trecut razant pe lângă o altă fetiță și văzând că nu prea are loc, s-a hotărât să-și facă, tragând-o pe cealaltă de codițe. Lacrimi de crocodil au început să curgă, mămica fetiței lovite a sărit să o împace, a sărit și cealaltă și a zis Fii cuminte, scurt și fără prea multe rezultate, pentru că mica terminatoare a mai tras o palmă unui băiețel, în drum spre topogan. 

        Cum știu prea bine că vârsta de doi anișori nu e tocmai floare la ureche pentru părinți și copiii pot fi foarte greu stăpâniți, am trecut peste evenimente, fără să le dau importanță prea mare. 

        Între timp, puiul meu începuse să arunce cu bile spre topogan. Acolo era un băiețel mai mărișor și l-am rugat pe al meu să înceteze pentru a nu-l lovi pe celălalt. Lângă mine, mama cârlionțatei cu ochi albaștri, îmi spune Lăsați-l doamnă, că doar nu-i sparge capul dacă-l lovește. Aha, deci pe principiul ăsta se merge, atâta timp cât nu-i rupi sau spargi ceva, se acceptă. Și eu, care mi-am învățat copilul să nu lovească, dacă cumva se întâmplă să facă măi-măi și să pupe copilașul respectiv, pentru a-i trece mai repede supărarea. Și el, dacă-i lovit, așteaptă mititelul, să fie mângâiat și pupat la rândul lui. 

        Încă doi-trei asemenea părinți și o sa-mi pară rău că l-am învățat să nu lovească.

Instinct parintesc

Citesc de cand printisorul meu era cat un bob de mazare. Citesc carti scrise de pediatri si carti scrise de psihologi pentru copii.

Nu ma consider dotata cu acel instict parintesc cu care se lauda multi parinti. Simt ca am nevoie de multe informatii, culese de la oameni specializati, oameni care au intrat in contact cu mii de copii, nu doar cu unul, cum este cazul meu.

Nu cred in acest instinct. Daca parintii ar fi dotati cu el, asa cum se lauda, nu ar mai exista atatia adulti nefericiti, frustrati, furiosi, violenti, etc. Din cauza acestui asa zis instinct, refuza multi parinti sa se documenteze, sa afle si alte pareri. Sau, poate, motivul este altul. Citind opinia specialistilor, ar trebui sa recunoasca ca gresesc, si nu de putine ori. Cati oameni admit ca gresesc? Putini, in concluzie, am inventat acest instinct.

Nu ma intelegeti gresit, exista acel instinct care iti spune sa sari in foc pentru a-ti salva copilul, dar ce te faci cand instinctul iti spune ca este normal "sa-l atingi", pentru ca "o cere"? Ce invata copilul din aceasta "atingere"? Ca, daca fetita din vecini ii ia jucaria, este normal s-o loveasca. Doar l-a suparat, asa cum a suparat-o si el pe mama.

Tot instinctul i-a indemnat pe mii de parinti sa-si bata copiii cu furtunul de la masina de spalat in timpul comunismului. Cica asa ieseau oameni, daca erau batuti la timp. Acesta este motivul pentru care prietena mea tresare daca cineva ridica un pic tonul la ea. Mama ei crede si acum ca a procedat foarte corect cand o trezea in lovituri.

Unde este acest minunat instinct cand punem parerea oamenilor  inaintea nevoilor propriilor adrasle? De ce nu ne semnalizeaza ca gresim cand impunem copiilor anumite comportamente, nu pentru ca ii sunt benefice ci doar pentru a inchide gura lumii?

Si atunci, cand atatia parinti au facut si fac greseli colosale in educatia copiilor, de ce sa am eu aroganta sa cred ca instinctul meu este mai bun, de ce sa-i refuz puiului meu sansa unei copilarii fericite? Doar pentru ca ma cred eu o mama excelenta si nu vreau sa invat de la altii?

Inchei cu un citat din Garabet Ibraileanu "Un singur lucru face omul fara niciun sentiment de responsabilitate; acela pe care ar trebui sa-l faca terorizat de sentimentul responsabilitatii: copii".

Copilul agresat

Copiii nostri merg la gradinita sau la scoala si nu-i putem supraveghea 24 de ore. Cum traim intr-o lume violenta, unde fiecare considera normal sa injure, sa tipe sau sa tranteasca daca este deranjat, este usor ca micutii nostri sa cada victime violentelor verbale sau chiar fizice. Agresorii pot fi colegi de aceeasi varsta sau mai mari si nu de putine ori, chiar profesori si educatori. Urmatoarea lista cuprinde semnele si simptomele prezentate de un copil gresat:

• Este trist, apatic, retras sau, dimpotriva, nervos, agitat, agresiv. Are schimbari neasteptate de dispozitie si izbucneste in plans aparent, fara motiv.
• Nu prezinta interes pentru mancare, nici macar pentru felurile favorite.
• Nu doarme bine, are cosmaruri des.
• Ia note mai mici decat in mod normal, se concentreaza greu, este nelinistit cand trebuie sa mearga la scoala, incepe sa lipseasca de la ore.
• Pierde obiecte, cheltuie mai multi bani, vine cu hainele murdare.

Daca banuiti ca cel mic este victima unui agresor, intrebati-l direct acest lucru. Unora le este frica sa recunoasca din cauza amenintarilor primite, dar nici nu pot minti cu usurinta, asa ca, parintii pot intelege adevarul. In cazul in care banuielile dumneavoastra se adeveresc luati imediat urmatoarele masuri:

• Duceti-l si aduceti-l de scoala, dumneavoastra sau un alt adult. Incercati sa-l conduceti chiar pana in clasa, pentru a fi vazuta de agresori.
• Spuneti-i copilului sa stea in locuri aglomerate, eventual impreuna cu prietenii si sa incerce sa nu ramana singur.
• Instiintati educatorul, invatatorul sau dirigintele. Fiti calma si politicoasa, nu aduceti acuze acestora, trebuie sa ii transformati in aliati, nu in dusmani.
• Evitati sa va faceti dreptate singura. Exista posibilitatea ca parintii agresorului sa reactioneze si va alegeti cu un scandal de proportii. Lasati-i pe cei care sunt platiti  sa rezolve aceste probleme. Daca doriti sa-i comunicati ceva agresorului, trebuie sa fie de fata cel putin un cadru didactic.
• Inscrieti copilul la un curs de autoaparare. Chiar daca nu foloseste cunostintele acumulate acolo, acestea fac foarte bine pentru moralul copilului. Un copil care stie sa se apere este rareori agresat.

Dificultati de invatare

Baietelul meu are doar doi ani, dar asta nu-mi impiedica rudele si prietenii sa-i ureze un viitor stralucit la scoala. Sa fii sanatos si sa inveti bine sunt cele mai intalnite urari in cercurile noastre. Din pacate, nu toti copiii invata bine. Sunt unii care, desi depun eforturi considerabile, nu reusesc sa retina materia, sa socoteasca, sa citeasca cursiv, sa raspunda la clasa. Ce nu se stie, este ca exista afectiuni care afecteaza performantele scolare ale copiilor. Abordate necorespunzator, aceste difilcutati de invatare creaza tensiune in famile si distrug increderea copiilor in fortele proprii. Parintii isi acuza odraslele de lene si lipsa de interes, iar copiii, frustrati de atatea eforturi ramase fara rezultat, incep sa urasca scoala.

• Dislexia este dificultatea de a citi. Copilul care sufera de aceasta afectiune citeste gresit cuvintele, memoreaza greu, gandeste incet si are probleme de vorbire. Vestea buna este ca acesti copii sunt extraordinar de creativi, au un mod diferit de a privi lucrurile si gasesc solutii la care putini copii obisnuiti s-ar gandi. Poate nu intamplator, personalitati importante (Leonardo da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison, Albert Einstein, Winston Churchil) au fost copii dislexici.
• Disgrafia se manifesta printr-un scris dezordonat, cu cifre si litere inversate. Copilul are probleme cu retinerea punctuatiei si a ortografiei, cu ordonarea informatiilor si a detaliilor. El ar nevoie sa scrie incet pentru a putea scrie corect. Acestor copii le sunt utile jocurile cu litere si cuvinte cum ar fi jocul de scrabble sau jocurile pe calculator care necesita recunoasterea literelor lipsa din cuvinte. De asemenea, ai au nevoie de exercitiu repetat de caligrafie si scriere. Pot fi incurajati sa copie povestioare care le-au placut sau cuvinte care exprima anumite imagini. Parintii pot transforma aceste exercitii in adevarate jocuri educative.
• Dispraxia este dificultatea copilului de a-si pastra echilibrul, de a manipula obiecte, de a-si coordona miscarile. Copiii cu acasta afectiune scriu urat si vorbesc greoi. Acestor copii le sunt indicate jocurile si activitatile care dezvolta manualitatea: desen , bricolaj, cusut, jocuri cu plastilina.
• Discalculia este dificultatea de a efectua operatii matematice, de a lucra cu cifre. Cei mai multi copii cu discalculie ajung sa urasca matematica. Acesti copii au nevoie de timp pentru a intelege enuntul problemelor. De cele mai multe ori, acesta trebuie citit cu voce tare de 2-3 ori. Spatiul lor de lucru trebuie sa fie ordonat si organizat, cu fiecare obiect la locul lui.  Haosul ii impiedica sa se concentreze. Uneori, muzica ii ajuta sa memoreze. Pot invata formule si teoreme in ritmul melodiilor.

Cum inveti copilul sa-si faca singur temele

Uneori nu mai stii daca temele sunt responsabilitatea ta sau a copilului. Te-ai obisnuit sa pierzi cate 2-3 ore pe seara lucrand la matematica, romana, engleza. Oricat ar parea de ciudat, prezenta ta constanta nu-l ajuta pe copil, din contra, ii creaza dependenta (daca tu nu esti disponibila, el se blocheaza si nu mai stie ce sa faca), ii micsoreaza responsabilitatea (daca greseste la tema , vina e si a ta), ii reduce performantele (nefiind obisnuit sa gandeasca singur, la testele din clasa randamentul este scazut). Urmatoarele actiuni il pot obisnui sa-si faca singur temele si sa-ti ceara ajutorul numai cand are nevoie cu adevarat:

• Impartiti tema in fragmente mai mici pentru a nu-l speria. Copiii au tendinta sa se blocheze cand vad un numar prea mare de exercitii.
• Alocati fiecarui fragment o perioada de timp. In aceasta perioada nu-l ajutati, lasati-l sa gaseasca el solutia.
• Laudati-l daca a reusit sa rezolve singur macar o parte din acel fragment. Ii va da incredere si va incerca sa rezolve mai mult.
• Nu ii dati rezolvarea pe tava. Intrebati-l unde s-a blocat, ce nu intelege, de ce crede ca nu se descurca.
• Intrebati-l unde ar putea gasi ajutor, un manual, o culegere, o lectie mai veche, maculatorul. E bine sa-l incurajati sa intrebe un coleg. Copii inteleg mai bine de la cei de varsta lor decat de la adulti.
• Invatati-l sa-si verifice tema dupa ce a terminat-o. E posibil sa greseasca la o adunare sau sa manance o litera.
• De cele mai multe ori manualele au si raspunsuri. Puneti-l sa verifice daca a obtinut aceleasi rezulate.
• Stabiliti impreuna obiective saptamanale. De ex. saptamana asta invata 10 cuvinte noi la franceza, tabla inmultirii cu 5,6,7, etc. Obiectivele sa fie accsesibile copilului, dar nu foarte usoare. Verificati la sfarsitul saptamanii indeplinirea lor.

Obezitatea la copii

De multe ori, noi, parintii, avem tendinta sa indopam copiii. Parca ne simtim mai bine daca-i vedem ca mananca cu pofta. Si ei sunt asa dragalsi cand iti cer inca un baton de ciocolata sau inca un covrigel. Parca nu te lasa inima sa-i refuzi.  Problemele intervin atunci cand copiii acumuleaza kilograme in exces. Acestea le pot cauza in primul rand probleme de sanatate, dar nu sunt de neglijat nici problemele sociale care apar. Copiii grasi sunt tinta rautatilor colegilor si a partenerilor de joaca. In timp, pot dezvolta complexe de inferioritate, pot deveni tristi, anxiosi, deprimati. Aceste stari le combat cu mancare si astfel se formeaza un cerc vicios din care le este foarte greu sa se desprinda. Cum ii ajutam noi? Iata cateva ponturi pentru a-ti ajuta copilul sa-si pastreze o greutate optima:

• Serveste-i mancarea in farfurii mici si castronele mici. Astfel nu va constientiza ca i-ai redus portia.
• Nu face depozite de alune, ciocolata, biscuiti, prajiturele, chipsuri si alte asemenea in casa. Daca nu le are, nu le poate manca.
• Ai grija la banii de buzunar. Ii va transforma in gogosi si inghetata. Poti incerca sa-i faci un pachetel pentru scoala care sa contina un iaurt, fructe, alimente sanatoase si sarace in calorii.
• Inscrie-l la un club sportiv. Are nevoie de miscare si mai bine o face organizat si periodic.
• Nu mai cumpara sucuri. Nu sunt sanatoase si au multe calorii.
• Incearca sa gatesti mai dietetic. Nu incepe sa-i dai numai branza de vaci dietetica, dar poti inlocui carnea de porc cu cea de pui sau peste, ouale prajite cu cele fierte, dulciurile cu fructe etc.
• Nu-l certa pentru ca mananca. Va manca pe ascuns si va deveni si mai dependent de mancare.
• Nu face caz de greutatea lui. Nu vrei sa-i creezi complexe.
• Nu-l ispiti. Nu manca in fata lui ciocolata si alte bunatati. E normal sa vrea si el.

Cum sa-ti motivezi copilul la scoala

Noul an scolar se apropie rapid. Unii copii il asteapta cu nerabdare, altii sunt de-a dreptul ingroziti, iar parintii lor nu sunt nici ei prea departe de aceasta stare. Succesele scolare nu depind numai de copil, ci depind in mare parte si de parinti. Iata ce putem face noi pentru ca elevii nostri sa obtina rezultate mai bune la scoala:

• Stabiliti impreuna un program zilnic al copilului care sa includa atat studiu si efectuarea temelor, cat si perioade de relaxare. Cei mai multi copii nu stiu sa se organizeze singuri, au tendinta sa amane cat mai mult inceperea temelor, ajungand pana la urma sa nu le mai faca deloc sau sa le faca foarte prost.
• Invatati-l sa iubeasca scoala. Cu cat sunteti mai entuziasmat si mai interesat de activitatile lui scolare, cu atat le va da si el mai multa importanta. Daca obtine rezultate bune la o materie, incercati sa va aratati multumirea si de fata cu alte persoane. Se va simti mandru si va incerca sa repete performanta.
• Apreciati-i succesele si eforturile, chiar daca vi se par mici comparativ cu asteptarile dumneavoastra. Daca vine cu un 8 la istorie cand notele lui normale sunt de 6, nu-i spuneti "Mda, cu o floare nu se face primavara!" Bucurati-va, laudati-l, duceti-l la o prajitura, faceti un mic eveniment, altfel va considera ca orice ar face si orice note ar aduce, nu veti fi multumit, asa ca de ce sa se mai deranjeze.
• Evitati sa-l criticati, sa-l jigniti si sa-l etichetati atunci cand primeste o nota proasta sau cand nu se descurca la tema de acasa. "Esti o catastrofa la matematica" nu-l va determina sa invete mai mult ci il va face sa urasca matematica si sa o considere o materie dificila.
• Evitati comparatiile nefavorabile la adresa copilului. Multi parinti cred ca aceste comparatii il vor motiva pe copil sa invete mai mult. De obicei se intampla invers, copilul incepe sa-i urasca pe cei cu care este comparat, dezvolta complexe de inferioritate, se revolta impotriva parintilor si scoala merge din ce in ce mai rau.
• Ajutati-l sa vada legatura directa dintre efortul depus si rezultatele inregistrate. Va intelege ca pentru a obtine rezultate bune trebuie sa munceasca. Faceti un test simplu. Daca are probleme la tabla inmultirii, dati-i un test luni, corectati-l si puneti-l deoparte. Stabiliti un timp pe care sa-l petrecti zilnic invatand impreuna tabla inmultirii. Peste o saptamana dati-i exact acelasi test. Comparati rezultatele si explicati-i de ce a obtinut rezultate mult mai bune. Incurajati-l sa procedeze la fel si la alte materii.