Pana in prezent Romania se afla pe locul 21, cu un total de 9 medalii, 2 de aur, 5 medalii de argint si 2 de bronz. Gimnastica este sportul care a adus cele mai multe medalii, 3 la numar, una de aur, una de argint si o medalie de bronz.
Tarile fruntase sunt China cu 73 de medalii, dintre care 34 de aur, urmata de Statele Unite ale Americii cu 70 de medalii si, la o distanta considerabila, dar totusi pe podium, tara gazda, Marea Britanie, cu 48 de medalii, dintre care 22 de aur.
Felicitari sportivilor!
”Femeile sunt de două categorii: unele sunt mai ales mame, altele iubite. Dacă le compari cu anotimpurile, femeia mamă este ca anotimpul ploilor, îți dă hrană, te potolește, îți înlătură toate lipsurile, te mulțumește prin sacrificiile sale proprii. Iar femeia iubită este ca primăvara, misterul ei e de nedestăinuit, farmecele ei sunt dulci și nelinștea ei îți trezește valuri în sânge.” Rabindranath Tagore
Se afișează postările cu eticheta De-ale Romaniei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De-ale Romaniei. Afișați toate postările
7 august 2012
11 ianuarie 2011
Obiective turistice românești
Turismul în România suferă de mulți ani și datorită servicilor de proastă calitate și datorită drumurilor și mai ales din cauza prețurilor mult prea piperate. În ciuda acestor piedici, ar trebui să nu uităm că avem o țară superbă, încărcată de peisaje splendide și e păcat ca ai noștri copii să crească fără să vadă Castelul Bran, Sfinxul, Peștera Muierii sau alte obiective turistice românești. Iată doar câteva din obiectivele turistice românești care merită vizitate:
Castelul Bran merită văzut în ciuda personajului Dracula care îi sufocă imaginea.
Cheile Bicazului taie respirația atât iarna cât și vara. Le-am văzut de trei ori și tot nu mă satur de priveliște.
Barajul Vidraru este cu adevărat spectaculos, atât datorită înălțimii cât și munților care îl înconjoară. Mi-au trebuit câteva minute bune ca să am curaj să privesc în jos.
Sfinxul românesc sau cum poate natura să uimească
Castelul Bran merită văzut în ciuda personajului Dracula care îi sufocă imaginea.
![]() |
| Castelul Bran |
Barajul Vidraru este cu adevărat spectaculos, atât datorită înălțimii cât și munților care îl înconjoară. Mi-au trebuit câteva minute bune ca să am curaj să privesc în jos.
![]() |
| Barajul Vidraru |
![]() |
| Barajul Vidraru |
Sfinxul românesc sau cum poate natura să uimească
![]() |
| Sfinxul |
13 decembrie 2010
Campioni
Veți zice că sunt obsedată și sincer, nu sunteți departe de adevăr. Am o mare problemă cu oamenii care fug de muncă. Cred că dacă s-ar organiza un concurs cu o singură probă, fuga de muncă, românii ar ieși pe locul I, fără probleme.
Dar să vă zic de la ce mi se trage această concluzie. Mă întâlnesc astăzi cu o amică de-a mea. Era lividă, furioasă, pornită împotriva tuturor. Ce se întâmplase? Bugetar fiind, s-au hotărât cei din conducere, să cumuleze mai multe funcții, cu mai multe atribuții, evident și să i le facă cadou. Până aici, nimic ieșit din comun, că doar nimănui nu-i place să primească sarcini în plus. Numai că, această amică, avea un obicei tare sâcâitor. Mă suna și de câte trei ori pe zi. De la birou, normal. Eu, cu două slujbe și copil mic, nu prea aveam timp de stat la bârfă, așa că telefoanele ei nu picau tocmai bine. O întreb la un moment dat, Tu treabă n-ai? Nu, zice ea și e abia 10, până la 16:30 mă urc pe pereți de plictiseală. Acum, o fi și invidie din partea mea, că uneori n-am timp să mănânc. Nu m-am mai plictisit de când aveam 10 ani, dar parcă, zic eu, să te plictisești 6 ore la muncă, din 8 plătite nu e tocmai normal. Altă dată, tot în urma unei discuții despre cât de greu trece timpul, o întreb pentru ce o plătesc șefii ei. Lasă, zice, că nu mă plătesc chiar așa mult. E adevărat că înainte de tăierile cu 25% nu lua decât vreo 1700 ron, pe un post care nu necesita studii superioare. Sincer, începusem să mă întreb serios dacă toate taxele pe care le achit la stat se duc pe asemenea servicii. Nu prea îmi pica bine ca banii munciți cu adevărat de mine să-i plătească plictiseala ei.
Poate are și criza asta părțile ei bune și înțeleg românașii noștri că s-au dus vremurile pomenilor. Că un loc de muncă bun nu înseamnă un job unde numele apare doar pe ștatul de plată. Că se plătește munca, nu plictiseala.
10 decembrie 2010
Despre lene
Drumul spre locul de muncă îl parcurg pe jos. Este mica mea plăcere. Am timp să-mi organizez gândurile, execut și cele 30 de minute de mișcare zilnică recomandate de toate posturile TV, pe scurt, plimbarea asta de dimineață face bine și la moral și la fizic. Colege de-ale mele, care au acumulat câteva kilograme, mă tot întreabă cum de rămân eu slabă în ciuda tonelor de mâncare pe care le înghit. Păi, las mașina acasă, nu folosesc liftul și încerc să nu mănânc seara. Se uită cam strâmb la mine și mă întreabă, cum adică, tu vii pe jos tocmai de acolo? Da, fac 40 de minute dus, 40 de minute întors. Rezolv astfel cu mișcarea zilnică, fără abonament la sală. Nu zic că nu mă mai apucă și pe mine lenea din când în când, dar cum îmi place să mănânc, nu prea am de ales.
Meditez copii la matematică și constat că cei foarte slabi nu au probleme cu inteligența, cum s-ar putea crede. Din contră, unii sunt foarte inteligenți. În schimb, toți au probleme cu munca. Le este lene să-și facă temele, să învețe formulele, uneori le este lene până și să deschidă manualul. Ce materie îți place ție, am întrebat o fetiță de clasa a VII - a. Nici una, a venit răspunsul prompt. Dar ce-ți place să faci am mai încercat eu. Să stau, mi-a răspuns ea. Ei bine, ai nimerit cam prost, eu te voi pune la muncă. După un an de muncă grea, are numai note de 8 la matematică. Când a venit la mine, nu ieșea din 3.
Majoritatea copiiilor, ca și a adulților consideră că cei care au succes au avut noroc. Puțini admit că munca grea și susținută este motivul acestui succes. Și mai puțini admit că suferă de lene cronică. Învinuiesc orice și pe oricine pentru lipsurile lor, mai puțin propria persoană. Idealul lor în viață este să muncească cât mai puțin și să petreacă cât mai mult.
Lenea este prezentă și în instituțiile publice. Suferă mai ales paraziții intrați pe pile, care, pe lângă faptul că nu știu să facă nimic, nici nu vor să învețe.
Concluzia este simplă, lenea este boală grea, aproape incurabilă și se întâlnește la toate categoriile de vârstă și în mai toate domeniile.
Meditez copii la matematică și constat că cei foarte slabi nu au probleme cu inteligența, cum s-ar putea crede. Din contră, unii sunt foarte inteligenți. În schimb, toți au probleme cu munca. Le este lene să-și facă temele, să învețe formulele, uneori le este lene până și să deschidă manualul. Ce materie îți place ție, am întrebat o fetiță de clasa a VII - a. Nici una, a venit răspunsul prompt. Dar ce-ți place să faci am mai încercat eu. Să stau, mi-a răspuns ea. Ei bine, ai nimerit cam prost, eu te voi pune la muncă. După un an de muncă grea, are numai note de 8 la matematică. Când a venit la mine, nu ieșea din 3.
Majoritatea copiiilor, ca și a adulților consideră că cei care au succes au avut noroc. Puțini admit că munca grea și susținută este motivul acestui succes. Și mai puțini admit că suferă de lene cronică. Învinuiesc orice și pe oricine pentru lipsurile lor, mai puțin propria persoană. Idealul lor în viață este să muncească cât mai puțin și să petreacă cât mai mult.
Lenea este prezentă și în instituțiile publice. Suferă mai ales paraziții intrați pe pile, care, pe lângă faptul că nu știu să facă nimic, nici nu vor să învețe.
Concluzia este simplă, lenea este boală grea, aproape incurabilă și se întâlnește la toate categoriile de vârstă și în mai toate domeniile.
4 decembrie 2010
Cu haine sau fără haine?
Zilele trecute, dis-de-dimineață m-am postat în fața chioșcului de ziare să-i cumpăr cartea feciorașului. Un nene în spatele meu, dârdâia la unison cu mine. În timp ce achitam, îl au aud cum întreabă de Libertatea. Nu vă imaginați cu ce mânie a primit vestea că mult râvnitul ziar nu sosise încă. A plecat bolborosind. Nu mă pot lăuda că i-am înțeles durerea.
Ieri îmi pică un exemplar în mână și cum nu mai văzusem unul de multișor, mă apuc să-l citesc, pardon, privesc, că de citit nu ai ce. Pe prima pagină, o domniță își expunea nurii, fotografiați chiar în sediul redacției. Se vedea chiar și un reporter în spatele duduiței, care arăta ca un motan în fața castronului cu smântână. Reporterul, că duduița arăta doar dezbrăcată.
O altă pagină o arăta pe Bianca Drăgușanu în toată splendoarea goliciunii ei. Propun un premiu pentru doctorul care a tunat-o. A făcut o treabă excepțională. Frumoasă fata, de pici. Îmi lasă ea senzația că privesc un manechin din plastic, precum cele din vitrinele magazinelor, dar măcar e unul bine realizat. Propun, de asemenea, executarea unei modificări totale a caracterului și a limbajului. Cine reușește acest lucru are șanse mari să primească Premiul Nobel pentru Medicină.
Nu cred că am găsit mai mult de o pagină în tot ziarul, din care să lipsească o fătucă despuiată. Sunt multe și dispuse să dea jos hăinuțele. Toate, dacă așa cere piața. Unele vin pornite să câștige cît mai mulți bani și faimă, indiferent de compromisuri. Cele mai deștepte reușesc să-și încropească o situație, trecând din pat în pat, până găsesc unul mai prostuț care le pune verigheta în deget și cardul în portofel. Restul, obosite și ofilite, se retrag în câte un cătun și povestesc oricui vrea să asculte, ce succes au avut în capitală.
Trist este că au 16-17 ani și nu știu că pornesc pe un drum greu, presărat cu umilințe. Nu știu că dacă se vând ca un obiect, vor fi tratate în acest mod. Vor fi analizate mai ceva ca o bucată de slănină la măcelărie. Vor fi disprețuite că nu au picioarele mai lungi, părul mai blond sau sânii mai mari. Vor fi aruncate ca niște păpuși stricate imediat ce apare alta mai proaspătă, mai dezbrăcată și mai dispusă.
1 decembrie 2010
De ce mă bucur că sunt român
Pentru că astăzi este ziua noastră, vă urez tuturor La Mulți Ani și zile mai bune!
M-am plâns și eu, ca tot românul, de condiții, de politicieni, de sistemul sanitar. Astăzi nu mă plâng, astăzi mă bucur că sunt român. Pentru că avem o țară frumoasă. Iată și dovezile:
| Castelul Corvinilor. Hunedoara |
| Podul Mincinoșilor, Sibiu |
| Peștera Bolii, Petroșani |
| Poarta Sărutului, Târgu Jiu |
| Coloana Infinitului, Târgu Jiu |
Mie îmi plac foarte mult peisajele muntoase, orașele vechi, pădurile, cascadele și țara noastră este bogată în asemenea locuri. Voi ce iubiți cel mai mult la noi în țară?
11 noiembrie 2010
Maniere
Ieri s-a întors un prieten dintr-o scurtă excursie în Germania. Binențeles că l-am întrebat cum a fost, ce a vizitat, ce i-a plăcut? Răspunsul lui a fost identic cu cele auzite de la amici întorși din Franța, Marea Britanie, Spania. E altă lume. Bine, bine, altă lume, dar în ce sens? Ridică din umeri și răspunde, parcă cu necaz, la ei e civilizație, ei au maniere.
Ce-i adevărat e adevărat, manierele noastre ar avea nevoie de un update. Iată câteva obiceiuri românești, care ne trimit la coada civilizației:
Ce-i adevărat e adevărat, manierele noastre ar avea nevoie de un update. Iată câteva obiceiuri românești, care ne trimit la coada civilizației:
- Ambalaje, bilete de autobuz, șervețele, coji de banană și orice alt obiect care stânjenește aruncate pe stradă sau în spațiile verzi. Am văzut că există multe persoane care consideră spațiile verzi tomberon personal. Există coșuri de gunoi și, dacă ar fi după mine, ar există și niște amenzi uriașe pentru cei care nu respectă această minimă regulă de bun simț.
- O fi fost parfumul folosit de francezi pentru a acoperi diverse mirosuri, dar asta se întâmpla acum sute de ani. Când întâlnești doamne și domnișoare care par că au turnat toată sticla de parfum pe ele, începi să te întrebi câte zile au trecut de la ultimul lor duș.
- Îmbrânceala ar trebui înregistrată ca marcă românească. Probabil am rămas cu sechele de la cozile comuniste.
- Telefoanele care sună sau convorbirile telefonice interminabile în cele mai nepotrivite locuri sau momente: în biserică, în sala de cursuri, la teatru, în vizită. Aveam un amic care vorbea la telefon pe toată perioada vizitei. L-am întrebat dacă folosește apartamentul nostru pe post de cabină telefonică. De atunci și-a mutat sediul, nu ne mai face vizite.
- Scuipatul. Este greu de descris senzația pe care ți-o lasă indivizii cu un asemenea obicei.
5 noiembrie 2010
Doctori
Pentru mine doctorii sunt deasupra oamenilor obișnuiți. Informațiile pe care le dețin, capacitatea pe care au dobândit-o, de a vindeca, de a alina, merită tot respectul. Însă nu toți doctorii sunt asemenea doctorilor din mintea mea. Există cei care își respectă pacienții și sunt informații și știu să te îndrepte spre specialiști când se simt depășiți. Doctorița de familie este un asemenea doctor. O ador. Doctorița care mi-a monitorizat sarcina este și ea în capul listei cu cei care merită tot respectul.
Există și cei care se cred buricul pământului, minunea minunilor, experții experților. Aceștia nu consideră necesar să-și respecte pacienții. Nu te privesc, întotdeauna ochii lor sunt deasupra capului tău sau în registrul pe care-l completează. Nu catadicsesc să explice schema de tratament. Nu fac controlul complet. Sunt cu mult deasupra noastră, muritorii de rând și nu pierd nicio ocazie să o arate. Și dau rateuri.......multe. Pentru că nu ascultă, pentru că nu întreabă, pentru că se consideră atotștiutori. Mi-a fost dat să cunosc un asemenea doctor cu specializare în pediatrie. După ce mi-a consultat rapid puiul (maxim două minute a durat controlul) și m-a repezit că am îndrăznit s-o rog să se uite și în gâtul lui, m-a expediat rapid cu o rețetă indescifrabilă și cu un vărsat de vânt nedepistat, deși puiuțul avea deja câteva bubițe. Tratamentul pe care i l-a prescris pentru faringită acută, acesta a fost diagnosticul, a fost complet ineficient.
Am fost nevoită să merg la alt pediatru, mult mai amabil, ca să-mi confirme diagnosticul de varicelă, pe care îl bănuiam, deși nu am niciun curs de medicină, ci doar câteva cărți pentru creșterea copiilor. Dar prima doctoriță a fost prea ocupată să-mi demonstreze superioritatea ei, pentru a fi atentă la simptomele pe care încercam să i l descriu. A fost pentru prima dată când am fost tratată cu atâta lipsă de respect și , mai ales, cu atâta lipsă de profesionalism de către un doctor. Prietenii îmi spun că sunt norocoasă că am întânit doar un specimen. Eu mă gândesc că ar trebui să nu las acest comportament să treacă neobservat și să-i întăresc astfel impresia că își poate trata pacienții cu o asemene atitudine.
31 octombrie 2010
Dă Doamne!
Rămășiță a vechiului regim sau nu, ne-am învățat să cerem, fie că merităm, fie că avem sau nu avem nevoie. Las' să fie, că nu strică! Pe același principiu ne rugăm, uitând că fiecare dintre daruri ar trebui meritat și apreciat.
Dă-mi Doamne sănătate, să îmi bat joc de ea, să pierd nopțile în fum de țigară în loc să dorm, să mănânc shaorma și chipsuri în loc de fructe și legume, să beau până cad din picioare.
Dă-mi Doamne o garsonieră a mea, că m-am săturat să stau în gazdă. Și dacă-mi dai, ia în considerare, că peste doi ani mi se va părea prea mică și voi vrea un apartament, care va deveni la rândul lui neîncăpător, așa că mai bine îmi dai o vilă de la început ca să nu te mai plictisesc în următorii ani.
Dă-mi Doamne un soț bun, să mă iubească și să mă ocrotească dar să dețină și un cont frumos în bancă, că iubirea nu ține de foame.
Dă-mi Doamne bani, să-mi cumpăr rochii și pantofi, să ies și eu la club, să mă distrez, că doar o viață am.
Dă-mi Doame o slujbă bună, unde să muncesc puțin și să iau mulți bani.
Dă-mi Doamne noroc, am auzit că e bun la casa omului.
Și să știi Doamne, că oricât mi-ai da, eu voi vrea întotdeauna mai mult și voi fi nemulțumită și mă voi plânge.
Dar ca să vezi totuși că nu ți le cer chiar pe toate, poți să nu-mi dai conștiință, înțelegere pentru cei din jur, chef de muncă. Cine are nevoie de ele?
30 octombrie 2010
Civilizație
Trăim într-o țară în curs de dezvoltare. Întotdeauna m-am gândit că acesta este un mod elegant de a se spune că suntem nedezvoltați. Sperăm, ca măcar copii noștri să scape de în și să rămână doar cu dezvoltarea.
Dar ce ne facem cu civilizația? Aud români plângându-se, că s-au săturat de țara asta necivilizată. Mă gândesc eu că civilizația are de-a face mai mult cu oamenii decât cu țara. Ei sunt, sau nu sunt, civilizați.
Ieri, un nene, n-a mai reușit să găsească o toaletă și s-a hotărât să se ușureze lângă un pom, ignorând restul trecătorilor. Astăzi, două domnițe, așteptau metroul, scuipând cu foc coji de semințe. Al meu copil, care de cand se spală pe dinți, a învățat să scuipe pasta de dinți în chiuvetă, le imita cu foc. Eu îi spuneam că nu e voie, el îmi arăta fetele. Avea și el dreptate, adică de ce ele au voie și el nu? Noroc că a venit metroul și am scăpat de explicații.
În parc, din fericire a venit frigul și mergem mai rar, e plin de răhăței de cățel. Ies stăpânii și stăpânele cu prețioasele animale la plimbare, le lasă să-și facă nevoile, că doar n-o să facă în casă și pleacă mai departe. Nu contează că în acea iarbă se joacă și copii care calcă sau uneori, chiar cercetează curioși excrementele canine. Li se pare inadmisibil să strângă fecalele cățeilor. Dacă le sugerezi această posibilitate, figurile lor exprimă toate stările, de la indignare la amuzament. Nici măcar pentru o clipă nu considera că acesta este gestul firesc.
Și atunci, când fiecare dintre noi, uităm de educație și ne comportăm cum ne convine, de ce ne mai mirăm că ne lipsește civilizația? Ne deranjează cumplit vecinul când dă muzica tare, dar ni se pare firesc să setăm boxele la maxim, când petrecerea este la noi. Și ce dacă îl deranjăm și el ne-a deranjat, gândim, uitând că mai sunt și alți vecini care n-au nicio vină și care suportă consecințele micului nostru război.
Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a se purta ca un cetățean al unui oraș și nu ca un locuitor al junglei. Depinde de fiecare dintre noi, să facem din țara noastră un loc civilizat. Avem această datorie față de copiii noștri.
23 octombrie 2010
Diplome
Zilele trecute mă sună o verișoară, n-aș putea să mă ocup un pic de fiica ei, nu prea a înțeles la matematică, e anul întâi la facultate și nu vrea să piardă teren chiar de la început. Să vină zic eu, dar nu garantez că-mi amintesc prea multe din facultate. Vine fata, îmi arată exercițiile care îi ridică probleme, respir ușurată, încă nu sunt depășită și încep să-i explic.
Spune că a înțeles, o pun să lucreze unul singură, să văd ce a înțeles. A priceput fata, nu zic nu, dar ar fi și mai bine dacă ar avea ceva noțiuni de matematică, ca de exemplu regula semnelor, cum se extrage un radical, cum se face o înmulțire între două fracții zecimale. I-am spus că are nevoie să repete algebra de gimnaziu, sunt noțiuni elementare și nu are cum să treacă examenele dacă nu le stăpânește bine. Acceptă, nu foarte entuziasmată, dar cum nu-i place matematica, o înțeleg.
Surpriza a venit câteva zile mai târziu. Mă sună prietena mea și mă întreabă dacă aș putea să dau examenul în locul fetei, în sesiune. Inițial, am râs, mă gândeam că o șicanează pe cea mică. Dar nu, vorbea serios. Cică se practică constant ca un student să fie înlocuit de altul cu mai multe cunoștințe, n-ar fi degeaba, mi-ar plăti timpul pierdut la facultate. Eu, încă nedumerită, nu scot niciun cuvânt. Mama, îmi explică iritată, că profesorii ăștia au o grămadă de pretenții, că după ce dă o căruță de bani pe taxe, mai trebuie să se chinuie copilul să tocească din generală, ce atâta matematică, că oricum nu-i folosește la nimic. Dacă ar fi fost la o facultate de stat, ar fi înțeles, dar așa, ce atâtea pretenții?
Păi, la profil economic, se va lovi de operații matematice la cel puțin șase materii, asta la o recapitulare scurtă. Ce fac, mă duc eu la toate examenele? Dacă vei putea, zice mămica grijulie. M-au apucat pandaliile, dar suntem rude, așa că am întrebat-o finuț ce vrea ea de la această facultate. Diploma, vine promt răspunsul, să obțină o diplomă pentru studii superioare, că se descurcă ea pe urmă. Toți proștii au acum facultate, ea de ce să nu facă? Corect, să facă și ea, mai ales că tati are un post bine poziționat și îi poate aranja o carieră frumușică. Încep să pricep de ce merge economia țării așa bine.
Nu știu cine m-a înfuriat mai tare, părinții care își îndeamnă copiii să trișeze sau universitățile care eliberează diplome unor astfel de absolvenți.
22 octombrie 2010
Vulgarități
Din în ce mai mulți români aleg să-și exprime supărările, bucuriile, frustrările, furiile prin cuvinte vulgare. Indiferent de nivelul studiilor, expresiile sunt aceleași. Am întâlnit doctori care se exprimă cu aceleași cuvinte ca unii cu opt clase. Până și femeile, așa zisul simbol al purității, înjură mai urât decât deținuții. Aveam o colegă în liceu, șoca toți băieții din clasă cu limbajul ei. Unele au impresia că aceasta este calea spre egalitatea între sexe. Altele n-au nevoie de niciun motiv. Așa simt ele că își exprimă sentimentele mai bine. O introduc în atâtea orificii de simți nevoia să-ți clătești urechile. Pe stradă, în această dimineață, o puștoaică de liceu purta o conversație la telefon, Ce **** mea faci, fă? am apucat să aud înainte să măresc pasul.
Ce se întâmplă cu noi, de am ajuns să utilizăm înjurăturile pe post de semne de punctuație? Ce nevoie avem să amestecăm organele sexuale în discuțiile culinare? Ce **** mea să gătesc astăzi mă întreaba o colegă? Ceva fără carne, mi-a ieșit mie porumbelul. M-a luat șeful la ***** de dimineață, îmi spune alta. Soțul tău ce părere are? am intrebat-o eu. N-a înțeles întrebarea, i-a luat ceva timp s-o proceseze.
Mai există o categorie, cei care se cred cool când vorbesc dirty. Adică, dacă nu scoți trei bucăți de carne pe minut, ești depășit, nu ai ce căuta în societate. Dacă nu ți-o bagi și ți-o scoți în fiecare frază, nu ești bărbat. Voi chiar credeți că e atât de greu să spui sugi **** la trei minute? Nu, dragilor, un copil de trei ani poate învăța treaba asta în mai puțin de o săptămână. Provocarea constă în a-ți expune dorințele și sentimentele fără a fi vulgar.
17 octombrie 2010
Eu, cand voi fi mare, ma fac bun
Suntem grabiti, alergam dupa bani, dupa pozitie, dupa masini luxoase si case cu etaj. Cati am alergat la un azil de batrani sa citim o carte unui om necajit sau sa facem voluntariat pentru copiii orfani?
Suntem invidiosi pe colegul care a terminat proiectul inaintea noastra, pe colega care a fost promovata, pe seful care a luat prima de trei ori mai mare.Cand ne-am bucurat de realizarea unui strain, fara sa simtim un pic de ciuda?
Suntem nervosi, pe "aia" care abia se misca pe trecerea de pietoni, pe "boul" care ne-a luat locul de parcare, pe vanzatoarea de la market care nu e suficient de rapida. Cand ne-am gandit ultima data, ca poate femeia de pe trecere este bolnava si nu poate merge mai repede, sau "boul" o fi avut o urgenta, sau casiera are doar cateva zile de cand s-a angajat?
Suntem intr-o continua competitie. Sa aratam mai bine, sa fim mai slabe, mai harnice, mai apreciate, mai destepte.Copilul meu a vorbit la un an, sotul meu m-a surprins cu o cina romantica, unchiul meu este prefect. Cand am numarat ultima data, faptele bune facute intr-o zi, sau macar intr-o saptamana?
Eu, cand o sa fiu mare, vreau sa fiu un om bun. Cand o sa fiu buna, inseamna ca am crescut, in ochii mei, nu in ani sau in pozitie sociala.
16 octombrie 2010
Ma plang
Ma plang ca politicienii nostri nu-si fac munca cum trebuie sau nu si-o fac deloc. Ma plang ca nu-mi ajung banii. Ma plang ca n-am timp. E usor sa te plangi. Intotdeauna se gaseste un motiv si un prieten care sa-ti dea dreptate si care sa se planga si el la randul lui. Si ne plangem de mila impreuna. Parca ne mai descarcam un pic necazul. Si trec zilele si anii si te uiti in urma, ce-ai facut in ultimii ani? Nimic, ai fost prea ocupat sa te plangi, sa nu-ti convina, sa dai vina pe tara, pe economie, pe vecini, pe....... Nici macar o data n-ai dat vina pe tine. Toti sunt vinovati ca n-ai realizat mai nimic din ce-ti doresti.
Daca Edison ar fi pierdut timpul plangandu-se ca este surd, in loc sa inventeze becul cu filament, am fi citit si acum la lumanare. Daca Stefan cel Mare s-ar fi plans ca s-a saturat de razboaie, acum am manca halva si l-am venera pe Allah.
Au fost oameni persecutati in inchisorile comuniste, au trecut peste si au devenit legende. Dar noi ne simtim cei mai indreptatiti sa ne plangem.
Poate, daca fiecare dintre noi ar incerc sa se planga mai putin si sa munceasca mai mult, poate s-ar schimba ceva in tara asta. Sau, poate, doar la asta ne pricepem. Ne plangem cu talent.
Daca Edison ar fi pierdut timpul plangandu-se ca este surd, in loc sa inventeze becul cu filament, am fi citit si acum la lumanare. Daca Stefan cel Mare s-ar fi plans ca s-a saturat de razboaie, acum am manca halva si l-am venera pe Allah.
Au fost oameni persecutati in inchisorile comuniste, au trecut peste si au devenit legende. Dar noi ne simtim cei mai indreptatiti sa ne plangem.
Poate, daca fiecare dintre noi ar incerc sa se planga mai putin si sa munceasca mai mult, poate s-ar schimba ceva in tara asta. Sau, poate, doar la asta ne pricepem. Ne plangem cu talent.
3 octombrie 2010
Asistenta
Am nascut intr-un spital in care mamicile stau intr-un salon si copiii in altul. Una dintre asistentele care se ocupau de copii, era o cunostinta. O stiam de vreo de doi ani. N-am vazut-o zambind nici macar o data, nici cat am stat internata, nici in alte conditii. Daca ne vedem pe strada, eu o salut zambind, ea imi raspunde scurt, uscat. Initial, am crezut ca am deranjat-o cu ceva. Nu, asa se poarta cu toata lumea. Stau si ma gandesc, lucreaza zilnic cu bebelusi care au de la cateva minute la cateva zile. Oare acele minuni n-au putut sa o inmoaie? Oare cum se poarta cu ei, e capabila de putina caldura pentru sufletele acelea mici, care stau intr-un patut rece de spital, lipsiti de mama? Oare, chiar atat de grea este meseria aceasta, de iti rapeste orice urma de umanitate sau meseria nu are nici o legatura? Cunosc barbati reci care, cand vad un bebelus, isi schimba total comportamentul, iar aceasta asistenta, care este si mama, nu e deloc miscata. Aveam intotdeauna o strangere de inima cand era ea de garda. Poate exagerez.
8 septembrie 2010
Si totusi, bani sunt.....
Reducerea a 15 000 de posturi din invatamantul preuniversitar face parte din procesul de reformare afirma presedintele Basescu. Am inteles, nu sunt bani, taiem 25% din salariu, mai dam si 4 zile de concediu fara plata, care mai inseamna vreo 20%, ii si concediem ca sa vada ca se poate si mai rau, putem face orice, doar este criza.
Ieri, o stire mi-a atras atentia in mod deosebit. Ministerul Educatiei achizitioneaza jucarii in valoare de peste 9 milioane de lei pentru gradinite. Banii sunt alocati din bugetul de stat si din credite externe. Explicatia este urmatoarea, se achizitioneaza papusi care reprezinta persoane cu handicap, cu scopul de a-i obisnui pe cei mici cu acest gen de persoane in viata reala. Din totalul de jucarii, cele reprezentand persoane cu handicap sunt doar o mica parte, restul fiind alte tipuri de jocuri si jucarii.
Nu ma voi lansa in polemici gen, ar fi putut sa construiasaca 5-10 crese noi, de care avem atata nevoie. Sunt probleme mult mediatizate. Nu voi comenta nici interesul care ii mana pe guvernantii nostri la asemenea hotarari.
Vin doar cu cateva sugestii pentru Ministerul Educatiei:
Ieri, o stire mi-a atras atentia in mod deosebit. Ministerul Educatiei achizitioneaza jucarii in valoare de peste 9 milioane de lei pentru gradinite. Banii sunt alocati din bugetul de stat si din credite externe. Explicatia este urmatoarea, se achizitioneaza papusi care reprezinta persoane cu handicap, cu scopul de a-i obisnui pe cei mici cu acest gen de persoane in viata reala. Din totalul de jucarii, cele reprezentand persoane cu handicap sunt doar o mica parte, restul fiind alte tipuri de jocuri si jucarii.
Nu ma voi lansa in polemici gen, ar fi putut sa construiasaca 5-10 crese noi, de care avem atata nevoie. Sunt probleme mult mediatizate. Nu voi comenta nici interesul care ii mana pe guvernantii nostri la asemenea hotarari.
Vin doar cu cateva sugestii pentru Ministerul Educatiei:
- Achizitionarea unor fructe din plastic sau ceara pentru obisnuirea copiilor doar cu admirarea acestora, in conditiile in care parintii oricum nu si le vor mai permite;
- Achizitionarea unor medicamente de jucarie cu speranta ca vor induce efectul placebo tot din aceleasi motive;
- Amplasarea in cadrul universitatilor a unor agentii de recrutare menajere si personal in constructii, in Uniunea Europeana si nu numai, in scopul pregatirii studentilor pentru viitor;
- Introducerea unei materii noi in programa scolara "Ce fac eu, la 6 - 14 ani, cand mama si tata nu au cu ce sa ma hraneasca, imbrace, trateze".
3 septembrie 2010
Traieste capra vecinului?
Azi dimineata, in lift m-am intalnit cu o vecina. Ai vazut, imi zice ea, ca vecinul de la 2 si-a luat canapea. Nu, nu vazusem. Da, confirma si cealalta doamna din lift, acum doua saptamani si-a pus si aer conditionat. Pai, si ce? Pai cum si ce, ma repede prima doamna, pe criza asta ei isi cumpara atatea? Sigur fac ceva ilegal, ca nici macar studii n-au, ea n-a terminat nici liceul. Eu cred ca umbla cu droguri, completeaza cealalta. Foarte multe informatii pentru mine care nu cunosteam nici macar persoana in cauza. Poate muncesc, indraznesc eu sa comentez. Cum draga sa munceasca, pai ce , eu nu munces? Eu muncesc de-o viata si abia mi-am luat o masina. Astia sigur umbla cu droguri sau fura de pe undeva, ca nu reusesti sa-ti cumperi atatea cu munca cinstita. Si nici macar n-au studii, repeta cu obida cealalta vecina.
24 august 2010
Vecini
Am o vecinica foarte draguta si amabila. De obicei ne intelegem foarte bine. Astazi cand ne-am intalnit m-a intrebat la ce ora se culca puiul meu ca trebuie sa-si instaleze aerul conditionat. Eu i-am spus ca la 12, am mai stat un pic de vorba si am plecat. Era ora 10. A fost liniste pana la 12:30 cand a inceput bormasina. Este ora 14, inca nu s-au oprit. Oare ce-o fi inteles ea cand i-am spus ca se culca la 12? Puiul meu binenteles ca nu doarme, desi sta de atunci in camera lui. Nici nu are cum sa doarma in conditiile astea. Daca nu m-ar fi intrebat as fi zis ca nu stie, dar asa?????????????
19 august 2010
3000 ron
Pentru copiii decedati s-au oferit 5ooo de lei. E cu mult mai bine, intr-adevar. Eu am senzatia ca nu mai au jena de nimic, isi bat joc de noi cum vor ei. Nu va convine, plecati din tara.
15 august 2010
Ziua Marinei
In orasele port, pe data de 15 August se sarbatoreste Ziua Marinei. O sarbatoare foarte frumoasa daca nu ar fi conationalii nostri. Absolut toata populatia intre 2 si 80 de ani o gasesti pe faleza. Oricat ar fi orasul de mic, credeti-ma ca asta inseamna foarte multi oameni. Nu ai loc sa arunci un ac.
Urmeaza distractia. Ti-a ars cineva rochia noua, e musai sa fie noua, doar te vede tot orasul, sau asa crezi tu, ca in imbulzeala aia nu te mai vede nimeni.
Ti-au pus mana pe fund jumatate din adolescentii in calduri.
Nu gasesti nici un loc liber, la terasa sau macar pe o bordura sa te asezi un pic ca te dor picioarele de mori.
Te intalnesti cu fosta sotului care arata ca iesita din cutie cand tu esti transpirata, ciufulita si plina de nervi. Copilul tipa ca vrea vata pe bat, dar standul are pe putin 20 de clienti. Dupa ce reusesti sa obtii mult dorita vata pe bat, minunea ta ia doua inghitituri si constata ca nu-i place. O mananci tu de nervi, doar n-o sa tii cont acum de calorii.
Muzica se aude de peste tot. Fiecare terasa cu selectiile ei. La 2 m se jeluie Viorica din Clejani, sper ca am nimerit. In fata rage unul pe care n-am putut sa-l identific. Exista si o scena. Trupele invitate sunt alese pe spranceana. Nici macar nu fac playback. Asta va zic din auzite, de la norocosii care au ajuns pana acolo. Eu n-am reusit.
Nu-i nimic. Macar artificiile merita tot efortul. In fiecare an sunt si mai spectaculoase. Din pacate, in loc de ora 11, la cat le asteptam eu, au fost eliberate pe la 2. Eu eram de mult in pat. Nu m-au tinut nervii si nici picioarele atata timp.
Din aceste motive si nu numai, in acest an n-am iesit deloc, copilul doarme linistit si noi sarbatorim in doi. Si binenteles ca in bloc e o liniste cum nici n-am visat. Dar e normal, toata lumea e la Ziua Marinei.
La multi ani!
Urmeaza distractia. Ti-a ars cineva rochia noua, e musai sa fie noua, doar te vede tot orasul, sau asa crezi tu, ca in imbulzeala aia nu te mai vede nimeni.
Ti-au pus mana pe fund jumatate din adolescentii in calduri.
Nu gasesti nici un loc liber, la terasa sau macar pe o bordura sa te asezi un pic ca te dor picioarele de mori.
Te intalnesti cu fosta sotului care arata ca iesita din cutie cand tu esti transpirata, ciufulita si plina de nervi. Copilul tipa ca vrea vata pe bat, dar standul are pe putin 20 de clienti. Dupa ce reusesti sa obtii mult dorita vata pe bat, minunea ta ia doua inghitituri si constata ca nu-i place. O mananci tu de nervi, doar n-o sa tii cont acum de calorii.
Muzica se aude de peste tot. Fiecare terasa cu selectiile ei. La 2 m se jeluie Viorica din Clejani, sper ca am nimerit. In fata rage unul pe care n-am putut sa-l identific. Exista si o scena. Trupele invitate sunt alese pe spranceana. Nici macar nu fac playback. Asta va zic din auzite, de la norocosii care au ajuns pana acolo. Eu n-am reusit.
Nu-i nimic. Macar artificiile merita tot efortul. In fiecare an sunt si mai spectaculoase. Din pacate, in loc de ora 11, la cat le asteptam eu, au fost eliberate pe la 2. Eu eram de mult in pat. Nu m-au tinut nervii si nici picioarele atata timp.
Din aceste motive si nu numai, in acest an n-am iesit deloc, copilul doarme linistit si noi sarbatorim in doi. Si binenteles ca in bloc e o liniste cum nici n-am visat. Dar e normal, toata lumea e la Ziua Marinei.
La multi ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






















