23 octombrie 2010

Diplome

          Zilele trecute mă sună o verișoară, n-aș putea să mă ocup un pic de fiica ei, nu prea a înțeles la matematică, e anul întâi la facultate și nu vrea să piardă teren chiar de la început. Să vină zic eu, dar nu garantez că-mi amintesc prea multe din facultate. Vine fata, îmi arată exercițiile care îi ridică probleme, respir ușurată, încă nu sunt depășită și încep să-i explic. 
          Spune că a înțeles, o pun să lucreze unul singură, să văd ce a înțeles. A priceput fata, nu zic nu, dar ar fi și mai bine dacă ar avea ceva noțiuni de matematică, ca de exemplu regula semnelor, cum se extrage un radical, cum se face o înmulțire între două fracții zecimale. I-am spus că are nevoie să repete algebra de gimnaziu, sunt noțiuni elementare și nu are cum să treacă examenele dacă nu le stăpânește bine. Acceptă, nu foarte entuziasmată, dar cum nu-i place matematica, o înțeleg. 
          Surpriza a venit câteva zile mai târziu. Mă sună prietena mea și mă întreabă dacă aș putea să dau examenul în locul fetei, în sesiune. Inițial, am râs, mă gândeam că o șicanează pe cea mică. Dar nu, vorbea serios. Cică se practică constant ca un student să fie înlocuit de altul cu mai multe cunoștințe, n-ar fi degeaba, mi-ar plăti timpul pierdut la facultate. Eu, încă nedumerită, nu scot niciun cuvânt. Mama, îmi explică iritată, că profesorii ăștia au o grămadă de pretenții, că după ce dă o căruță de bani pe taxe, mai trebuie să se chinuie copilul să tocească din generală, ce atâta matematică, că oricum nu-i folosește la nimic. Dacă ar fi fost la o facultate de stat, ar fi înțeles, dar așa, ce atâtea pretenții? 
          Păi, la profil economic, se va lovi de operații matematice la cel puțin șase materii, asta la o recapitulare scurtă. Ce fac, mă duc eu la toate examenele? Dacă vei putea, zice mămica grijulie. M-au apucat pandaliile, dar suntem rude, așa că am întrebat-o finuț ce vrea ea de la această facultate. Diploma, vine promt răspunsul, să obțină o diplomă pentru studii superioare, că se descurcă ea pe urmă. Toți proștii au acum facultate, ea de ce să nu facă? Corect, să facă și ea, mai ales că tati are un post bine poziționat și îi poate aranja o carieră frumușică. Încep să pricep de ce merge economia țării așa bine.
          Nu știu cine m-a înfuriat mai tare, părinții care își îndeamnă copiii să trișeze sau universitățile care eliberează diplome unor astfel de absolvenți.

19 comentarii:

  1. Avem ţara pe care o merităm, se pare...
    Eu cred că părinţii au prima vină ca îşi încurajează copiii să fure, să înşele pentru a ajunge în posturi cheie... ce urmează după ocuparea postului... se vede şi se simte...
    Relele nu se pot îndrepta decât dacă se acţionează la baza societăţii... este părerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Constantin, este și părerea mea, dar se pare că suntem în minoritate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem în minoritate Ela, dar deja suntem doi, este un început bun, sigur mai sunt şi alţii care au aceeaşi părere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Suntem mai multi, dar nu suntem organizati...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sunteți în minoritate!
    Aici e vorba de matematică, dar lucrurile se extind și la celelalte discipline. Nici nu-i de mirare că stând de vorbă cu o ”absolventă” de genul ăsta, după ce epuizezi subiectele la modă, nu mai poți scoate de la ea decât un căscat înnăbușit și priviri aiuritoare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ha, ha! Acest articol explică multe..., inclusiv snobismul şi incultura unora

    RăspundețiȘtergere
  7. Îţi propun un schimb de linkuri fiindcă îmi place felul tău sincer şi pe alocuri extrem de amuzant de a scrie !
    http://micaelnicolas.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  8. Zina, o colegă îmi povestea că a stat până târziu să descarce rezumate la trei basme de pe net pentru fiica ei. N-am înțeles nimic, nici de ce le descărca de pe net, nici de ce se ocupa tocmai mama de așa ceva. Mi-a răspuns că o să văd eu când o să-mi crească băiatul. Pe vremea mea, rezumatul îl făceam eu, cu cuvintele mele, după ce citeam basmul. Și era una dintre cele mai plăcute teme. Și am doar 32 de ani. Nu au trecut așa mulți de când citeam basme.

    RăspundețiȘtergere
  9. Leonpetkoff, expilcațiile sunt ușor de găsit, cu soluțiile stăm prost.

    RăspundețiȘtergere
  10. din păcate există ideea că dacă eşti student la taxă şi tot dai o grămadă de bani pe studii nu mai trebuie să înveţi deloc şi treci la examene din oficiu. gândiţi-vă la cei care plătesc 90 de milioane pe an la medicină. ce ar însemna ca ei să se creadă absolvenţi încă înainte de sesiune şi să ne lăsăm viaţa în mâinile unor foşti "studenţi la taxă"?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mariusrusu, corect ar fi să răspundă cei care consideră că a achita o taxă e echivalent cu a obține o diplomă de studii superioare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pe-asta nu o stiam. Desi, daca stau sa gindesc ceva mai mult, cu "invatamintul" din ziua de azi nu este chiar ceva imposibil. Ca parinte nu as incuraja o astfel de practica. Nu-i de mirare ca in urma unei "practici" de acest gen, ies din facultate si persoane care habar nu au pe ce lume se afla.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai fi foarte surprins câte cunoștințe ai de genul asta!!!!!!! De ce crezi ca stai cu orele în fața unui ghișeu? Doar că dincolo de vizetă se află o persoană "favorizată"? Nu, acolo se află de cele mai multe ori o persoană incapabilă, care este și favorizată și cu diplomă muncită........ de taicăsu.

    RăspundețiȘtergere
  14. Depresie, din păcate, sunt cât se poate de reale și se practică la scară mare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Rusine parintilor pt ca incurajeaza inselaciunea, si ofera o educatie proasta,Rusine facultati deoarece nu-si identifica studenti ei au carnete de student , legitimati, permise de intrare in biblioteci.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ma mira faptul ca si pe acest seit nu intalnesti decat inregistrati cu studii superioare,facultati ,colegiu,doctorat dar le frica sa puna o poza de profil oare de ce ?ma intreb ce ascund ce au in cap sai sa se descopere cumva mirsavia lor si minciunice ca nu poti dialoga nici cele mai elementare discutii .Asta e tara plina de mincinosi de aceea merge asa de bine economia tarii ca prea mult au studiat si se mai incurca cu cifrele si cu socotelile, insa practica le omoara pe multi.

    RăspundețiȘtergere
  17. Zise un anonim :)))))) GRAMATICA-HMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMM

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga anonim, tie nu ti-ar strica sa studiezi un pic limba română. Nu cred că din cauza celor care au studiat prea mult, merge țara prost. Poate din cauza celor care nu au studiat suficient. Ai dreptate însă în ceea ce privește practica.

    RăspundețiȘtergere