Balconul

        Ileana a copilărit într-un apartament micuț, format din sufragerie, dormitor, baie, buctărie, un hol lung la intrare și un balcon, care era folosit mai ales pentru uscarea rufelor. Așa știau părinții, dar Ileana folosea balconul și pentru alte îndeletnciri. Când nu putea mânca tot, balconul era cel care o ajuta să scape de mâncare, când se plictisea și nu găsea nimic de făcut prin casă, ieșea pe balcon și își găsea de lucru. Uneori lega o jucărie de o ață și o plimba pe sub nasul copiilor care se străduiau să o prindă, alteori momea copiii cu bunătăți și când ajungeau sub balconul ei, le arunca câte o cană de apă în loc de prăjiturele. Cum era vară și era foarte cald, supărarea nu era atât de mare pentru copiii udați, mai ales că, Ileana, în graba ei, nici nu prea reușea să-i ude, doar îi stropea puțin. 

        Într-o zi, tatăl Ilenei stătea de vorbă cu vecinul care avea garajul chiar sub balconul lor. Acesta era furios pe oamenii din bloc pentru mizeria pe care o făceau în fața garajului. Tatăl Ilenei aproba sobru cuvintele interlocutorului său, când au început să zboare șnițele în fața lor. Unul, două, trei și imediat, au urmat și perechile, trei felii de pâine.

- Uite și mata, vecine, câtă nesimțire. Aruncă orice. Parcă ar fi tomberon aici.

        Obrajii tatălui Ilenei se colorau rapid în nuanțe de roșu stacojiu. Plecase de câteva minute din casă și o lăsase pe Ileana mâncând șnițele. A ghicit cu ușurință de unde proveneau cele care zăceau în fața lor, pe asfaltul încins.

- Da vecine, așa este, a mai reușit să murmure tatăl Ilenei și și-a luat rămas bun.

        Se îndrepta furios spre casă, cu gândul să-i țină o morală serioasă copilei care, pe lângă faptul că îl făcea de râs în fața vecinilor, mai irosea și mâncarea. Furia i s-a topit când a realizat că Ileana nu era chiar atât de vinovată. Ea doar găsise o soluție pentru a termina tot din farfurie, cum îi tot repetau și el și mama ei, de fiecare dată. Cum apetitul ei nu era foarte mare, fetița găsise o modalitate să scape de mâncare.  

Serbarea

        Neastâmpărată, cu cozile atârnându-i pe spate, îmbrăcată cu o rochiță albă, tropăia nerăbdătoare în fața grădiniței. Era prima zi, dar mama avea mai multe emoții ca ea. Nu știa dacă micuța rebelă se va supune regulilor. Să-i spui Ilenei să stea liniștită era ca și cum a-i spune unui mânz să nu zburde.

- Eu sunt foarte energică, vei putea să mă stăpânești? au fost primele cuvinte adresate educatoarei.

- Vom vedea, a răspuns aceasta contrariată dar și amuzată.

        Pedagog cu experiență, a știut să îndrepte energia Ilenei spre diverse activități, astfel că, aceasta era lăudată la fiecare ședință, pentru atenția și cumințenia ei.

        La serbarea de Crăciun a interpretat-o pe Crăiasa Zăpezii. Rochița albă de tul și saten îi încadra minunat trupul mititel. Pe buclele blonde trona o diademă sclipitoare. Avea aspectul unui înger. Imagine pe care a ruinat-o în momentul în care a pălmuit băiețelul ce stătea în spatele ei, chiar în timp ce cântau ultimul colind.

        Rumoarea a cuprins părinții. Serbarea era compromisă. Ileana era interogată de educatoare, băiețelul, cu obrazul roșu, plângea în hohte.

- De ce l-ai lovit Ileana, a întrebat-o educatoare.

- Pentru că m-a jignit.

- Acesta nu este un motiv să lovești pe cineva. În ce mod te-a jignit?

- Nu pot să spun. M-a jignit foarte tare.

        Părinții băiatului erau oameni cu o poziție socială importantă în micuțul orășel de munte în care locuiau. Așa ceva nu se mai întâmplase. Educatoarea știa că Ileana nu ar fi făcut acel gest fără un motiv serios, dar era forțată să ia măsuri împotriva copilei.

- Să fie pedepsită această nerușinată lipsită de educație, țipa mămica copilului lovit.

- Lipsit de educație este băiatul tău, care m-a ciupit de poponeț, a izbucnit Ileana. 

        Hohote de râs s-au rostogolit printre jucării. Părinții o adorau pe micuța îndrăzneață care dădea glas nemulțumirilor nutrite de mult timp la adresa obiceiurilor nesuferite ale acelui băiat. Serbarea s-a încheiat fără repercursiuni pentru Ileana. Educatoarea i-a repetat că loviturile nu rezolvă conflictele, dar în sinea ei era mândră de atitudinea fetiței.

    

Un nume

        Ileana. Numele i-a fost stabilit de la primele grețuri matinale ale mamei. Era un nume simplu, cu rezonanță, Caty. Personajul preferat al mamei din romanul ”La răscruce de vânturi”, Caty urma să fie isteață, energică și să le umple părinților viața cu bucurii. A avut viață lungă numele Caty, ani la rând mama a numit-o așa pe viitoarea ei fetiță. Spunea tuturor prietenilor că va avea o fetiță și o va numi Caty. Nici nu admitea posibilitatea nașterii unui băiat. Și s-a născut fetița, blondă, cu ochi mirați, albaștri. Privea proaspăta mămică acea bucățică albă. Caty a ei urma să fie brunetă, cu ochii precum cărbunele. Așa liniștită și blondă, fetița din brațele ei nu era Caty. Dar cine era? Ileana, a venit numele ca o boare abia simțită. Ileana din povești, cu cosițe blonde și suflet blând. Așa a apărut o Ileană dulce și cuminte în locul unei Caty sălbatică.

        Ileana a fost dulce doar în primele zile. A urmat o perioadă amară. Până la doi ani a plâns. Zi și noapte, indiferent de oră, indiferent de anotimp, plângea. Se săturaseră vecinii să bată în țevi, în tavan, în ușă. Adormeau în țipete, se trezeau în țipete. Blândă și răbdătoare era mama Ilenei, dar ajunsese o umbră, palidă și nedormită. De pe la doi ani a început să fugă. Din casă, din magazin, de la dentist. Fugea și când era însoțită de mamă și când era însoțită de tată. Avea un talent deosebit de a se face nevăzută. Își răsucea mânuța mică, până se slăbea strânsoarea părinților și se strecura ca o fantomă prin mulțime. Nu-i era frică de întuneric sau străini. O căutau părinții, cu lacrimile înnodate pe obraz, ore întregi.
        De la patru ani a început să lovească alți copii. E drept că bătea în special băieții răi din cartier, care trăgeau toate fetele de codițe. S-o fi văzut așa blondă și angelică, cum le căra la picioare în posterior. Nu știai dacă să râzi sau s-o cerți. Iar începuse pelerinajul la ușa părinților:
- Vecina, Ileana l-a bătut pe Marius al meu.
- Marius are 7 ani și Ileana are doar 4, cum să-l bată?
- Uite așa, l-a bătut!
- Ileana, de ce l-ai lovit pe Marius?
Cu un chip de înger, Ileana ridica ochii azurii și spunea printre două picături de rouă:
- I-a luat mărul Mirunei și a tras-o de păr.
Vecina se retrăgea rușinată. Marius era recunoscut de bătăuș. Ileana era forțată să se joace în casă, dar cum i se termina pedeapsa, se repeta povestea. Eroii erau diferiți, deznodământul era același.