20 noiembrie 2010

Mamă

        Copilul meu este minunea care îmi zâmbește când visez și când mă trezesc. Este geniul care știe exact cum să mă transforme într-o persoană responsabilă, plină de încredere și înțelepciune. Pentru el pot să fiu calmă în cele mai dificile momente, să dorm două ore pe noapte și să nu mă simt obosită, să merg în patru labe prin toată casa și să colorez două cărți pe zi. Fiecare dimineață este motiv de bucurie pentru simplul motiv că urmează să-l văd și să-l aud, fiecare zi capătă nenumărate nuanțe de roz datorită lui.
        Văd viața prin ochii lui limpezi, mă bucur de fiecare fluture care colorează paginile cărților cu povești, simt bucuria fiecărui anotimp și a transformărilor pe care le aduce. Vara ne-am bucurat de valuri și nisip, toamna de frunzele căzute, acum așteptăm cu nerăbdare zăpada și pe Moș Crăciun. Parcă aș avea din nou câțiva anișori, numai că bucuria e și mai mare când îl văd pe el fericit.
        Seara, după ce îl culcăm, stăm câte o oră, rememorând năzbâtiile și descoperirile de peste zi ale puiului. Fiecare cuvânt nou este prilej de sărbătoare, fiecare gest nou ne umple de mândrie părintească. Și nu are decât doi ani.
        Să fiu mamă este cea mai grea dar și cea mai frumoasă ocupație pe care mi-aș fi putut-o dori. Este grea pentru că am misiunea de a-l transforma într-un adult fericit, responsabil, harnic, onest, calități care pot fi mai degrabă defecte în această societate. Pentru că trebuie să-l determin să aleagă calea cea bună, chiar dacă este cel mai dificil de urmat. Pentru că trebuie să-i fiu exemplu și acest lucru mi-a transformat complet viața și comportamentul. Pentru că în ciuda acestor transformări, mi-e teamă să nu fac greșeli care să-i influențeze negativ evoluția. Pentru că, în ochii lui, sunt perfectă și vreau să rămân cât mai mult timp așa.
        Le rog pe  Silavaracald, Zina, Jurnalul Dariei Nicole si alte mămici, să ne împărtășească cum le-a schimbat maternitatea obiceiurile. Pe ZuZu, Strumf și alte bloggerite tinere le rog să ne spună cum se vede viața mamei din punctul de vedere al copilului.

9 comentarii:

  1. Schimbarile majore :1.m-am lasat de fumat si am introdus pentru ceilalti fumatul pe balcon sau in bucatarie;2. am devenit mult mai intelegatoare fata de problemele copiilor si parintilor; 3.am avut mult mai multa grija de infatisarea mea, pentru ca am vrut ca baiatul meu sa fie mandru cu o mama frumoasa si cocheta, asa cum am fost si eu mandra de mama mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ok, voi răspunde provocării. Stai doar puțin să găsesc articolul cu pricina și să dau link. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Zina, bine ai făcut că te-ai lăsat de fumat. Într-adevăr, un copil îți oferă cea mai bună motivație pentru multe schimbări majore.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din păcate, nu găsesc acum, dar îți fac un rezumat. Am fost pur și simplu copleșită de situație. Eram foarte tânără, noțiuni de puericultură nu știam, așa că m-am bazat pe instinct și pe iubirea pe care o simțeam pentru micuța făptură. Acum e mare, dar cordonul ombilical parcă nu s-a desprins încă. Chiar dacă e un loc comun, expresia ”Mamă ești până mori” este perfect adevărată.

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa caut articolele si o sa pun link ;).Multumesc ca te ai gandit la noi!

    RăspundețiȘtergere
  6. http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/05/26/2009-2010-si-anii-ce-vor-veni/
    http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/03/23/694/
    Sunt doua dintre articolele dragi mie.O sa mai caut articole asemanatoare si daca le si gasesc, revin.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte interesante aricolele tale.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe când eram însărcinată, nu am știut nicio clipă că soțul meu și bona aveau o aventură. Nu am bănuit niciodată că așa ceva se întâmpla pe la spatele meu. Ceea ce am observat a fost că bona îmi ignora constant deciziile ori de câte ori încercam să o corectez; se uita la mine cu dispreț și nu-mi lua niciodată cuvintele în serios. Situația a continuat așa. Într-o zi, am încercat să o întreb despre comportamentul ei necorespunzător în casă, dar, înainte să apuc să spun ceva, a explodat, cerându-mi să nu-i mai pun la îndoială acțiunile. În acel moment, mi s-a încețoșat privirea, iar ea m-a împins violent. Când soțul meu s-a întors de la serviciu, i-am povestit ce s-a întâmplat, dar el nu a făcut nimic. Când am încercat să-mi susțin punctul de vedere, soțul meu și bona m-au atacat. Apoi, soțul meu a intrat în camera noastră, mi-a făcut bagajele și m-a dat afară din casă, spunându-mi că nu mai este interesat de mine. Am plecat din casă plângând și suferind, întrebându-mă unde a greșit totul. Anterior, citisem pe internet despre un anume DR REETHESH, care primise recenzii foarte bune. I-am luat numărul de telefon și i-am explicat prin ce trec. Mi-a cerut să plătesc pentru materialele necesare, lucru pe care l-am făcut. DR REETHESH a efectuat un ritual spiritual și a descoperit că bona punea o substanță malefică în mâncarea și apa soțului meu, cu scopul ca acesta să se poarte urât cu mine și să mă alunge de acasă. Din fericire, DR REETHESH mi-a sărit în ajutor. Bona a fost demascată, iar planurile ei diabolice au eșuat. Astăzi, soțul meu și cu mine ne-am întâmpinat copilul și trăim din nou fericiți împreună. Vă sfătuiesc să luați legătura cu DR REETHESH dacă aveți probleme care vă frământă. Îl puteți contacta prin WhatsApp la +2349012999010 sau prin e-mail la reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere